Scafandrii militari intervin în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut în lacul Beliş

O echipă de scafandri militari de mare adâncime din cadrul Forţelor Navale Române intervine în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut sâmbătă în adâncurile lacului Beliş-Fântânele, din judeţul Cluj.

3159 afișări
Imaginea articolului Scafandrii militari intervin în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut în lacul Beliş

Scafandrii militari intervin în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut în lacul Beliş

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Statul Major al Forţelor Navale, intervenţia este făcută la solicitarea Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Militarii au plecat din Constanţa joi, cu echipamentele necesare pentru executarea în siguranţă a scufundărilor la adâncimi cuprinse între 40 şi 90 de metri şi vor începe vineri căutările persoanei dispărute.

Scafandrii militari de mare adâncime, din subordinea Centrului 39 Scafandri, sunt unica structură din România capabilă să execute scufundări la adâncimi de peste 40 de metri, iar în cei peste 50 de ani de existenţă au desfăşurat numeroase lucrări subacvatice – atât în domeniul militar, dar şi în cel civil, şi au efectuat numeroase intervenţii în sprijinul populaţiei.

Mai multe echipaje de scafandri caută de sâmbătă un bărbat din Cluj-Napoca, pe lacul de acumulare Fântânele-Beliş, judeţul Cluj, după ce acesta a căzut dintr-o barcă, surse judiciare susţinând că este vorba despre şeful APIA Cluj, Adrian Zaharia.

”În cursul serii de sâmbătă, imediat după ora 22, a fost primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112, care anunţa faptul că o barcă se învârte în cerc pe lacul de acumulare Beliş-Fântânele, în apropierea barajului. Au fost demarate căutări pe luciul apei cu o barcă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Huedin, una a serviciului Salvamont-Salvaspeo şi alte două bărci civile. Din păcate căutările au fost fără rezultat până la orele 24, când s-au încetat temporar căutările. Duminică dimineaţă, în jurul orei 6.30, un echipaj de scafandri al ISU Arad a ajuns la lacul Beliş-Fântânele pentru a relua căutările. Ei sunt sprijiniţi de două bărci, dintre care una dotată cu sonar pentru căutări, şi un echipaj SMURD de prim-ajutor din cadrul ISU Cluj. Este căutat un bărbat care ar fi dispărut în lac”, declarau reprezentanţii ISU.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici