Scandal cu bâte şi săbii între familii de romi din Mangalia - VIDEO

Mai multe persoane au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui scandal cu bâte, săbii şi pietre, care a avut loc între două familii de romi din municipiul Mangalia.

164 afișări
Imaginea articolului Scandal cu bâte şi săbii între familii de romi din Mangalia - VIDEO

Scandal cu bâte şi săbii între familii de romi din Mangalia - VIDEO

Potrivit şefului Poliţiei Mangalia, comisarul-şef Nicolae Pescaru, între cele două familii există o stare conflictuală mai veche, ultimul scandal având loc în urmă cu o lună, când doi tineri, reprezentanţi ai fiecărei familii, s-au bătut într-o discotecă din Negru Vodă.

Joi seară, una dintre familii a aflat că ceilalţi petreceau la o rudă în apropiere şi înarmaţi cu bâte, săbii şi pietre au mers la locuinţa respectivă şi s-au luat la bătaie. Până la sosirea poliţiştilor care au aplanat scandalul, mai multe persoane din ambele tabere au fost rănite.

Video stirileprotv.ro

Victimele au fost transportate la spital, unde au primit îngrijiri medicale, după care au fost audiate la Poliţie.

"În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală, distrugere şi violare de domiciliu", a declarat comisarul şef Nicolae Pescaru.

El a precizat că cele două familii, precum şi zona de conflict, vor fi monitorizate în următoare perioadă pentru a putea preveni izbucnirea unui nou scandal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici