GALERIE FOTO  Scenarii complexe de luptă în Marea Neagră şi pe Dunăre în cadrul exerciţiului multinaţional „Sea Shield 2023”. Participă 3.400 de militari din 12 state aliate

Forţele Navale Române au condus joi exerciţii militare multinaţionale în regiunea Mării Negre, care au reunit trupe americane şi NATO, în timp ce alianţa de 30 de naţiuni încearcă să consolideze securitatea pe flancul estic, în contextul războiului actual al Rusiei în Ucraina.

495 afișări
Imaginea articolului Scenarii complexe de luptă în Marea Neagră şi pe Dunăre în cadrul exerciţiului multinaţional „Sea Shield 2023”. Participă 3.400 de militari din 12 state aliate

Sursa foto: MediafaxFoto

Exerciţiile maritime şi aeriene fac parte dintr-o serie de exerciţii cunoscute sub numele de Sea Shield 2023, care implică aproximativ 3.400 de militari din 12 ţări membre NATO şi unele naţiuni partenere.

Forţele Navale au declarat că exerciţiile de joi din regiunea Mahmudia din Delta Dunării, care se varsă în Marea Neagră, vor demonstra cum forţele combinate ar putea "neutraliza o aterizare aeriană inamică" într-o zonă adiacentă unei astfel de căi navigabile.

Peste 30 de nave militare, 14 avioane şi 15 ambarcaţiuni de "intervenţie rapidă" şi alte nave de patrulare participă la Sea Shield 2023, care a început la 20 martie şi se desfăşoară până la 2 aprilie.

Cele 12 state aliate şi partenere prezente la exerciţii sunt: Albania, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici