SCJU Cluj: Ministerul Sănătăţii confirmă că medicul Ciuce nu putea opera fetiţa născută cu o malformaţie, care a murit

Ministerul Sănătăţii a confirmat că şeful Secţiei Chirurgie I de la SCJU Cluj, Constantin Ciuce, nu putea opera fetiţa care s-a născut cu o malformaţie gravă şi care a murit după ce medicul nu a fost lăsat să intervină, întrucât nu are titlul de specialist în chirurgie pediatrică, susţine spitalul.

1222 afișări
Imaginea articolului SCJU Cluj: Ministerul Sănătăţii confirmă că medicul Ciuce nu putea opera fetiţa născută cu o malformaţie, care a murit

SCJU Cluj: Ministerul Sănătăţii confirmă că medicul Ciuce nu putea opera fetiţa născută cu o malformaţie, care a murit (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, unitatea medicală a solicitat Ministerului Sănătăţii un punct de vedere referitor la "încălcarea eticii şi deontologiei profesionale prin practicarea unor acte medicale în afara specialităţii de către Constantin Ciuce", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În urma scandalului din luna iulie declanşat de declaraţiile profesorului universitar dr. Constatin Ciuce, pornind de la cazul unei fetiţe născute prematur la Cluj şi care a decedat la scurt timp după naştere, Ministerul Sănătăţii confirmă punctul de vedere exprimat de conducerea SCJU, şi anume că acesta nu poate desfăşura activităţi medicale în domeniul chirurgiei pediatrice, deoarece nu deţine titlul de specialist în chirurgie pediatrică", se arată în comunicat.

Ca urmare, conducerea SCJU Cluj-Napoca a trimis o adresă prin care şefii de secţii şi personalul secţiilor sunt atenţionaţi cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale în exercitarea profesiei.

O fetiţă nou-născută a murit, în 1 iulie, la Spitalul de Urgenţă din Cluj-Napoca, din cauza unei malformaţii, părinţii spunând că vor să dea în judecată conducerea unităţii, întrucât nu a fost de acord ca bebeluşul să fie operat de medicul Constantin Ciuce, pe motiv că acesta nu are specialitate de chirurgie pediatrică.

Dănuţ Şendroiu, tatăl fetiţei, spunea atunci că a apelat la profesorul Constantin Ciuce pentru că primise din partea mai multor medici din Cluj recomandări că acesta ar putea opera malformaţia. El adăuga că i-a cerut managerului SCJU Cluj aprobarea ca doctorul Ciuce să îi opereze copilul şi a fost refuzat, întrucât medicul nu avea specialitate de chirurgie pediatrică.

"Dar, cu toate acestea, în ultimii 20 de ani, domnul profesor Ciuce a operat copii cu rezultate bune. Ne gândim să apelăm la instanţele judecătoreşti şi să dăm în judecată conducerea spitalului pentru că a refuzat să îl lase pe domnul Ciuce să ne opereze fetiţa. Nu cerem despăgubiri, ci vrem ca alţi părinţi să nu mai treacă prin aceleaşi drame", declara atunci Şendroiu.

La rândul său, Constantin Ciuce ceruse Consiliului de Administraţie al spitalului şi Ministerului Sănătăţii să analizeze situaţia, declarând că nu va mai opera copii până nu se vor clarifica aspectele legate de competenţe şi specialitatea pediatrică. El arăta că există "nuanţe gri" în legislaţia din România, care trebuie lămurite şi care ţin de discrepanţele din lege, obligând medicul să aibă competenţe şi specialitate, şi Legea Colegiului Medicilor, în care se precizează că un medic poate profesa în funcţie de specializare, competenţe şi practică dovedită.

Totodată, el menţiona că atât ca medic, cât şi ca cetăţean este în favoarea respectării legilor, dar prima sa lege este Jurământul lui Hipocrate.

În ceea ce priveşte cazul fetiţei, Ciuce preciza că, dacă acest copil ajungea la starea de a putea fi operat, ar fi încercat să facă ceva.

Ciuce a transmis, încă din 2013, conducerii SCJU o adresă prin care a cerut acordul înfiinţării unui compartiment pentru tratamentul copiilor cu malformaţii congenitale în cadrul clinicii pe care o conduce, precizând că a făcut astfel de operaţii la copii, dar nu a primit niciun răspuns.

La rândul său, directorul medical al SCJU Cluj-Napoca, Cristina Ghervan, declara că fetiţa s-a născut cu şanse de supravieţuire minime, din cauza malformaţiei foarte grave - hernie diafragmatică, care făcea ca, în întregime, organele abdominale să fie siuate în torace, cordul împins în partea dreaptă şi plămânul complet nedezvoltat. Potrivit lui Ghervan, o echipă de specialişti a decis că singura soluţie era transferul micuţei la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti şi s-a solicitat un elicopter, dar copila a murit între timp.

Şi şefa Secţiei de Neonatologie a Clinicii de Ginecologie din cadrul SCJU Cluj-Napoca, Gabriela Zaharie, declara că şansele de supravieţuire ale fetiţei erau "zero", chiar dacă ar fi fost operată, ţinând cont de malformaţia de care suferea.

În plus, managerul SCJU Cluj-Napoca, Petru Şuşcă, spunea că în urma unui control al Corpului de control al ministrului Sănătăţii din luna martie s-a constatat că în Secţia de Chirurgie I, de adulţi, condusă de Constantin Ciuce, au avut loc 35 de operaţii pediatrice, fiind vorba de "nerespectarea prevederilor legale".

Săptămâna trecută, rectorul UMF Iaşi, Dragoş Pieptu, i-a solicitat ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, într-o scrisoare deschisă, să ia "ferm" măsurile legale care se impun împotriva managerului Spitalului de Urgenţă Cluj, după ce acesta a refuzat ca fetiţa nou-născută să fie operată de chirurgul Ciuce.

Dragoş Pieptu susţinea că "într-un spital care face parte din rândul celor mai dezvoltate centre medicale din România a avut loc un eveniment sinistru: un manager nu a permis ca un copil cu o malformaţie gravă să fie operat de singurul chirurg capabil să facă operaţia, deşi familia copilului alesese chirurgul şi era de acord cu intervenţia".

"Actorii acestui eveniment tragic sunt: o familie aflată în condiţii de maxim stress, avizată că vor avea un copil cu malformaţii încă din viaţa intrauterină, care ştia că acest copil trebuie operat şi care alesese medicul curant; chirurgul, profesor de chirurgie generală, care are competenţa dovedită prin rezultate bune obţinute la cazuri similare, care colaborează cu o echipă anestezico-chirurgicală sudată şi e de acord să trateze copilul dacă îi este adresat la momentul adecvat de către un coleg neonatolog şi care îşi asumase răspunderea (inclusiv medico-legală) în limitele convenite cu familia; şi, în final, managerul, care a decis că nou-născutul trebuie să meargă la Bucureşti cu elicopterul pentru a fi operat într-un spital de copii, deşi familia cerea altceva (asumându-şi răspunderea), iar mai multe persoane avizate, inclusiv şeful SMURD din România, i-au explicat pe înţelesul oricui că transportul în sine este riscant pentru copil şi moartea poate surveni chiar din cauza şi pe timpul deplasării", se arăta în scrisoarea citată.

Dragoş Pieptu preciza că aceste lucruri nu le ştie "din presă sau din auzite", ci pentru că ministrul Nicolae Bănicioiu se afla chiar în cabinetul său în momentul apariţiei cazului fetiţei, acesta încercând să îl convingă pe managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Petru Şuşcă, să accepte efectuarea operaţiei de către medicul Constantin Ciuce, şeful Secţiei Chirurgie I de la SJU Cluj.

"Vă aflaţi la mine în cabinet când aţi încercat să convingeţi managerul de spital că, în cazul în care chirurgul îşi asumă riscul intervenţiei, responsabilitatea cazului rămâne în sarcina acestuia, dar v-a refuzat vehement. Tot la mine în birou, domnul secretar de stat Raed Arafat a încercat să-i explice riscurile la care supune copilul pe durata transportului şi să-l asigure că domnul profesor Ciuce este responsabil şi nu şi-ar fi luat acest angajament dacă nu ştia ce face. Împreună cu domnul Arafat aţi avut discuţii cu diverse persoane din spital timp de 30 de minute, cu câteva ore înainte ca tragedia să aibă loc. Sunt martor că aţi făcut toate demersurile posibile în acel moment. Nu-l cunosc pe managerul în cauză, dar am remarcat cu stupefacţie că omul de la capătul firului a avut un discurs centrat pe ceea ce spune, ce face, ce vrea şi ce urmăreşte în general chirurgul Ciuce, dar în niciun moment nu a dat senzaţia că pune pe primul plan o fiinţă umană: copilul al cărui viaţa se juca la loteria aprobării", spunea rectorul UMF Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici