Şcolile din Constanţa trec în scenariul roşu. Incidenţa în oraş a ajuns la 3,5/1.000 de locuitori

  • Toate unităţile de învăţământ din oraşul Constanţa vor trece în scenariul roşu de funcţionare
  • Rata de incidenţă a cazurilor de Covid a ajuns la 3,5 la mia de locuitori, a anunţat Prefectura Constanţa.
3392 afișări
Imaginea articolului Şcolile din Constanţa trec în scenariul roşu. Incidenţa în oraş a ajuns la 3,5/1.000 de locuitori

Şcolile din Constanţa trec în scenariul roşu. Incidenţa în oraş a ajuns la 3,5/1.000 de locuitori

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa, rata de incidenţă cumulată în oraşul Constanţa a ajuns la 3,5/1.000 locuitori, ca urmare a pozitivării, în ultimele 14 zile, a 1.096 de persoane, din totalul de 313.223 de locuitori.

Astfel, începând de marţi, de la ora 0.00, se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, iar organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă. De asemenea, activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, dar şi a firmelor din domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

„De asemenea, în urma unei analize realizate de DSP Constanţa, s-a aprobat şi trecerea tuturor unităţilor de învăţământ de stat şi particulare din municipiul Constanţa în scenariul 3 de funcţionare. Toate măsurile prevăzute în ultima hotărâre a CJSU sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând să fie reevaluate”, se mai arată în comunicatul Prefecturii.

De asemenea, CJSU Constanţa a decis ca întreg judeţul „să implementeze măsurile prevăzute în anexa 3 a hotărârii nr. 51 din 26.10.2020, având în vedere încadrarea judeţului între ratele de incidenţă de 1.5/1.000 locuitori şi 3/1.000 locuitori”. Astfel, măsuri precum funcţionarea restaurantelor la capacitate de 30% sau obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, falezele sau în proximitatea instituţiilor de învăţământ, vor intra în vigoare, începând cu data de marţi, de la ora 0.00, inclusiv în localităţi care au o rată de incidenţă a cazurilor sub pragul de 1.5/1.000 locuitori.

„Înainte de a implementa măsurile restrictive de la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, am optat pentru convocarea acestui grup de lucru, alături de care am luat măsurile cele mai potrivite pentru stoparea răspândirii virusului. Am reunit toţi specialiştii din cele mai importante structuri şi, împreună, suntem convinşi că măsurile validate prin CJSU vor duce la o scădere a ratei de incidenţă. Însă, pentru ca efectul măsurilor să fie unul garantat, avem nevoie de implicarea responsabilă a cetăţenilor. Autorităţile vin cu măsuri, este de datoria fiecăruia dintre noi să le respectăm, pentru binele nostru, dar şi pentru binele celor dragi”, a declarat Silviu-Iulian Coşa, prefectul judeţului Constanţa.

Tot în ultima şedinţă a CJSU Constanţa, s-a votat modificarea de scenarii pentru 27 de unităţi de învăţământ din judeţ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
incidenţă,
şcoli,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici