Şeitan dă vina pe contabili în cazul problemelor de aplicare a legii salarizării

Premierul Emil Boc i-a cerut, în şedinţa de guvern, explicaţii ministrului Muncii, Mihai Şeitan, în legătură cu problemele apărute în aplicarea Legii salarizării unitare în sectorul bugetar, ministrul susţinând că acestea sunt determinate de greşeli ale contabililor la încadrarea angajaţilor.

Boc i-a cerut explicaţii lui Şeitan pentru legea salarizării, ministrul invocă greşeli de contabil (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Ministrul a explicat premierului că prevederile legii sunt clare, dar contabilii greşesc la încadrarea angajaţilor, ceea ce conduce la neconcordanţe cu principiile salarizării unitare.

El a asigurat că situaţia este verificată prin intermediul direcţiilor locale de prestaţii sociale.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, marţi, că instituţia va interveni punctual în cazul celor cărora le-ar fi fost diminuate salariile, odată cu aplicarea legii unice, în aceste situaţii fiind răspunzători ordonatorii de credite.

Acesta a infirmat informaţiile apărute recent în presă, potrivit cărora ar fi unii bugetari care au primit în ianuarie, după aplicarea legii unice, salarii mai mici decât în decembrie 2009.

Secretarul de stat a citat articolul 30, alineatul 5 din legea 330 privind salarizarea unitară care spune că în 2010, persoanele aflate în funcţie îşi vor păstra salariul avut în decembrie 2009, fără a fi afectat de reducerile de cheltuieli.

Totuşi, Mocanu a arătat că pot fi două cazuri posibile pentru diminuarea veniturilor, respectiv o eroare de calcul din partea ordonatorilor de credite sau sistarea plăţi unor sporuri care se acordau ilegal, el menţionând că au fost cazuri în administraţia locală în care se plătea sporuri pentru zâmbet, pentru ţinută sau pentru adaptarea la reîntoarcerea din concediul de odihnă. El a explicat că astfel de sporuri sunt ilegale şi că, odată cu reîncadrarea personalului bugetar, nu mai pot fi acordate.

Potrivit secretarului de stat, în cazul în care se va constata că diminuarea veniturilor a fost cauzată de interpretarea greşită a legii sau de erori de calcul, în cazul angajaţilor respectivi se va face corectura necesară, aceştuia urmând să primească diferenţa salarială luna următoare.

De asemenea, Mocanu a recomandat persoanelor care sunt în situaţia de a avea salarii diminuate să se adreseze Ministerului Muncii pentru ca autorităţile responsabile să poată verifica ce s-a întâmplat în fiecare caz. El a adăugat că salariaţii care constată că veniturile lor au fost mai mici în inauarie faţă de decembrie 2009, se pot adresa angajatorilor, iar dacă nu ajung la un cord cu aceştia, Ministerului Muncii.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
GUVERN SALARIZARE ,
emil boc seitan ,
legea salarizarii greseli
COMENTARII
  • mariana 6 sep 2010

    nu au nici o treaba contabilii cu stabilirea salariilor in primarii,acestea fiind stabilite de secretari si ordonatori principali de credite prin dispozitia acestora,contabilii nu fac altceva decat sa respecte aceste dispozitii emise.

  • Karta 28 mar 2010

    dupa cum spunea si d-l muresan adrian nu aveti idee despre lege. Si cei ce spun asa ceva si cei care scriu si ne vand gogosi.
    Incadrarea se face de catre compartimentul personal cu avizul comp. juridic si apoi se plateste de catre comp. financiar.
    Dar niciun compartiment din cele 3 nu poate aplica o lege ambigua si interpretabila.

  • Seitan 17 feb 2010

    Nu va supartai pe mine, am dat si eu o spaguta si am lins ceva sa ajung aici, pai ce credeati ca am competentele necesare de ministru? Vorbesc ca sa nu tac si ma bazez pe principiu cine nu munceste nu greseste si atunci eu muncesc(vorbes) la greu sa pot gresi la fel de mult.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa