- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Şeitan: Mai puţin de 10% dintre cei care obţin venituri profesionale au depus declaraţii
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, joi, că doar între 5 şi 10% dintre persoanele care obţin venituri profesionale au depus declaraţiile, la nivel naţional existând diferenţe mari între numărul declaraţiilor pentru pensii şi al celor pentru şomaj.
Şeitan: Mai puţin de 10% dintre cei care obţin venituri profesionale au depus declaraţii (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
Mihai Şeitan a precizat că în zilele următoare va fi făcută o analiză pentru a stabili dacă persoanele care au depus până acum declaraţii pentru şomaj şi pentru pensii sunt aceleaşi.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pîrcălabu, a spus că, până la sfârşitul zilei de miercuri, la casele de pensii din toată ţara s-au primit 15.634 de declaraţii în timp ce preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a arătat că la nivel naţional au fost înregistrate 36.604 de declaraţii pentru şomaj.
Doina Pîrcălabu a precizat că cele mai multe declaraţii au fost primite de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (2.420) şi de casele judeţene din Cluj şi Timişoara unde s-au depus 2.709, respectiv 1.088 documente.
Potrivit preşedintelui ANOFM, în Bucureşti au fost depuse până miercuri seară aproximativ 15.000 de declaraţii privind contribuţia individuală pentru şomaj, în Cluj 4.500, în Constanţa 1.930, iar în Prahova 1.477.
Preşedintele CNPAS a susţinut că faţă de celelalte luni, situaţia din ultimele zile nu este una deosebită în ceea ce priveşte cozile de la ghişeu, Pârcălabu explicând că angajatorii veneau lună de lună pentru depunerea contribuţiilor lunare şi că oricum se formau cozi. Pe de altă parte, ea a spus că aglomeraţia pentru depunerea contribuţiilor s-a suprapus şi cu faptul că în această perioadă s-au distribuit şi biletele de tratament.
În privinţa contribuţiilor, Pîrcălabu a arătat că plata celor pentru pensii se poate face şi în avans dacă persoana care realizează venituri de natură profesională ştie exact ce sumă are de achitat.
De asemenea, persoanele din Bucureşti pot înregistra declaraţiile pentru contribuţia la pensii şi prin e-mail pe adresa cpmb@cnpas.org fiind obligate ca, ulterior, să trimită documentele şi prin poştă.
Silviu Bian a declarat că agenţiile de la nivelul întregii ţări au deschis conturi în care pot fi viraţi banii pentru contribuţiile de şomaj, conturile fiind publicate pe site-uri şi a cerut ca programul instituţiilor să fie flexibil pentru a putea prelua toate declaraţiile.
-
Decizia în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, amânată pentru 1 iunie
Social astăzi, 13:44
Instanţa supremă a amânat, marţi, pentru 1 iunie decizia în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic sunt acuzaţi de fapte de corupţie. citeşte tot
-
Ponta va prezenta Parlamentului în 12 iunie declaraţia pe problematica UE
Politic astăzi, 13:35
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. citeşte tot





Se astepta la mai multi d'l ministru?? Eu cred ca s-au depus destule declaratii pt graba si prostia intrarii acestei taxe in vigoare.
ASTA DIN CAUZA 'BUNEI ORGANIZARI' PE CARE INCOMPETENTA TA, A LUI VLADESCU SI IN GENERAL AL ADMINISTRATIEI LOCALE AU FACUT-O.