Serviciile de poştă şi curierat sunt marii câştigători ai crizei - analiză

Cifra de afaceri a pieţei serviciilor de poştă şi curierat din România a avansat cu 19% faţă de 2019 şi a depăşit cu 136% nivelul din 2011, ajungând la 6,4 miliarde de lei în 2020, potrivit celei mai recente analize KeysFin.

259 afișări
Imaginea articolului Serviciile de poştă şi curierat sunt marii câştigători ai crizei - analiză

Serviciile de poştă şi curierat sunt marii câştigători ai crizei - analiză

„Estimăm continuarea tendinţei de creştere începută în 2010, iar cifra de afaceri a companiilor care oferă servicii de poştă şi curierat să depăşească pragul de 7,3 miliarde de lei în 2021, ca urmare a dezvoltării cererii online şi a presiunilor inflaţioniste”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Piaţa serviciilor de poştă şi curierat face parte din puţinele domenii în care numărul de companii a crescut considerabil în pandemie, cu aproape 39% faţă de 2019 şi cu aproximativ 242% peste nivelul din 2011, atingând nivelul record de 3,4 mii de companii în 2020.

„Dintre cele 2.514 companii locale care au înregistrat capitaluri proprii pozitive în 2020, 2.476 (98,5%) au avut acţionariat majoritar românesc (peste 50% din total). După numărul de companii cu acţionariat direct majoritar străin, pe primele locuri s-au aflat investitorii din Olanda, Bulgaria şi Cipru (cu câte 4 companii fiecare). După valoarea capitalurilor proprii, în 2020, investitorii din România au controlat peste 71,5% din acestea, cei din Luxemburg 15,5%, iar cei din Olanda 8,4%”, a declarat Diana Florescu.

Dacă în 2019 rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii de poştă şi curierat a crescut marginal faţă de 2018, în 2020 avansul anual a fost unul dintre cele mai ample din economie şi anume de 124%. Faţă de 2011, rezultatul net a trecut de la o pierdere de 121 de milioane de lei, la un profit de 525 milioane de lei.

Poşta Română este în continuare principalul jucător din piaţa serviciilor de poştă şi curierat din ţara noastră. Compania, deţinută de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – 93,6% şi de Fondul Proprietatea – 6,4%, a raportat în 2020 o cifră de afaceri de aproape 1,3 miliarde de lei (20,2% din total). De menţionat că, în 2019, cifra de afaceri a acestei instituţii a fost de 1,28 miliarde de lei, astfel încât compania a menţinut trendul crescător din anul anterior.

Fan Courier continuă să câştige teren şi să se apropie de Poşta Română în 2020. Compania cu capital privat 100% românesc a atins pentru prima dată în istorie o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, având un avans de 28% faţă de 2019, reuşind astfel să ajungă la 16% din totalul pieţei.

Potrivit datelor furnizate de Fan Courier pentru GPeC, numărul de livrări e-commerce a crescut, în medie, cu 12% în 2021, comparativ cu 2020. În 2021, noiembrie a fost luna cu cel mai mare număr de expedieri, de aproape 7,3 milioane, iar februarie a fost luna cu cel mai mic număr de expedieri, de 4,8 milioane. De Black Friday (noiembrie 2021), numărul de livrări a crescut cu 15%, comparativ cu Black Friday 2020, ajungând la aproximativ 4,7 milioane de expedieri doar pentru acest eveniment. În topul categoriilor de produse care au înregistrat creşteri semnificative, în 2021 se regăsesc: Fashion, Suplimente Alimentare şi produse din gama Home & Deco, în timp ce verticala de IT&C a scăzut în 2021 comparativ cu 2020, arată datele GPeC.

La fel ca în anul anterior, Cargus (494 milioane de lei, 7,8% din total) îşi menţine poziţia a treia în top jucători.

Cumulat, cele mai mari 10 companii au generat 75% din cifra de afaceri totală.

Analiza nu ia în considerare performanţa unor companii precum Bringo (controlată indirect de Carrefour Nederland BV) sau Glovo (deţinută de spaniolii de la Glovoapp23 SL), acestea declarând ca principal domeniu de activitate coduri CAEN aferente sectorului IT&C. Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Finanţelor, cele două companii au raportat creşteri anuale de 3 cifre de 595%, la 47,4 milioane de lei (Bringo) respectiv de 418%, la 167,7 milioane de lei (Glovo), în 2020.

La sfârşitul lui 2021, Consiliul Concurenţei a autorizat cu anumite condiţii (să nu impună clauze de exclusivitate în relaţie cu restaurantele partenere şi să nu condiţioneze contractual nivelul comisioanelor plătite de restaurantele partenere - actuale sau viitoare) de respectarea unei clauze de exclusivitate tranzacţia prin care Glovoappro SRL va prelua compania Foodpanda Ro SRL şi, indirect, afacerea Pandamart, operată de către Delivery Hero Dmart SRL.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici