Şi la Direcţia de Finanţe Constanţa continuă protestele

Salariaţii Direcţiei Finanţelor Publice Constanţa au oprit din nou activitatea, joi, şi au ieşit în faţa instituţiei, continuând astfel protestul spontan declanşat cu o zi în urmă faţă de reducerile salariale şi tăierea stimulentelor.

67 afișări
Imaginea articolului Şi la Direcţia de Finanţe Constanţa continuă protestele

Şi la Direcţia de Finanţe Constanţa continuă protestele (Imagine: Mircea Stoian/Mediafax Foto)

Cei mai mulţi dintre salariaţii Direcţiei de Finanţe Constanţa care au venit joi la serviciu au oprit lucrul în jurul orei 09.00 şi au ieşit în faţa instituţiei.

Liderul Sed Lex Constanţa, Claudiu Anghel, a precizat că proteste similare se înregistrează şi la sediul Administraţiei Finanţelor Publice şi la Trezoreria Constanţa.

Astfel de acţiuni sunt organizate în aproape toate administraţiile financiare din judeţ şi în trezorerii.

Joi dimineaţă, programul cu publicul al administraţiilor financiare şi trezoreriilor din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Eforie, Năvodari, Ovidiu şi Murfatlar este întrerupt.

Potrivit sursei citate, angajaţii Primăriei Constanţa intenţionează să se alăture şi ei protestului finanţiştilor, în cursul acestei dimineţi, şi să oprească activitatea în semn de solidaitate cu angajaţii de la Finanţe.

Peste 200 de angajaţi ai Ministerului de Finanţe protestează, de miercuri după-amiază, pe holurile instituţiei.

Discuţiile dintre Gheorghe Ialomiţianu şi liderii sindicali s-au încheiat fără rezultat, în noaptea de miercuri spre joi, după aproximativ patru ore, ministrul afirmând încă o dată, la ieşirea din Ministerul de Finanţe, că stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanţă, celor care reduc evaziunea fiscală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici