- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.05.2017, 21:17)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sindicaliştii Gărzii de Mediu anunţă grevă generală, începând cu 10 mai
Personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală, începând cu 10 mai, pe termen nelimitat, fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale, transmit sindicaliştii.
1221 afișări
Sindicaliştii Gărzii de Mediu anunţă grevă generală, începând cu 10 mai
"În data de 10 mai 2017, personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului. Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos", transmite printr-un comunicat de presă Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Rareş Bogdan, despre europarlamentare: PNL se bate pentru primul loc / PNL candidează pe liste comune cu PSD
-
Zelenski: Putin este un „nazist”. Reacţia liderului ucrainean după ce Rusia a lansat înainte de Ziua Victoriei un atac masiv cu rachete şi drone
-
Ursula von der Leyen avertizează: Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa
Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009. Pe 26 aprilie, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru două ore.
"Faptul că, de la acea dată până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt.
Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate", se arată în comunicat.
Citeşte şi: Grevă spontană la Fiscul din Arad, unde angajaţii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice
Citeşte şi: GREVĂ de AVERTISMENT a controlorilor de trafic: O parte din angajaţi vor protesta vineri, între orele 11.00 şi 13.00
Citeşte şi: Grevă japoneză a Orchestrei Naţionale Radio
Citeşte şi: Deţinuţi palestiniei din închisorile israeliene intră în greva foamei în semn de protest politic
Citește pe alephnews.ro: Actrița porno, Stormy Daniels, susține că a „leșinat” înainte de a face sex cu Trump. Cum merge procesul fostului președinte SUA?
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Citește și: GREVĂ de AVERTISMENT a controlorilor de trafic: O parte din angajaţi vor protesta vineri, între orele 11.00 şi 13.00
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini wow și cu alte vedete
PROSPORT.RO
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
CANCAN.RO
Animalul crescut în România, dar pe care românii NU și-l permit. Carnea merge tot mai mult la export
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe