Situaţie confuză în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova/ Date diferite, oferite de la ANP şi Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a anunţat marţi că va efectua o anchetă în cazul deţinutului care s-a sinucis în urma refuzului conducerii Penitenciarului Rahova de a-i permite să asiste la înmormântările soţiei, copilului şi fratelui său. ANP transmite însă că fiul şi soţia deţinutului muriseră în 2014.

Share pe Facebook 956 afişări

Situaţie confuză în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova/ Date diferite, oferite de ANP şi Avocatul Poporului

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce a apărut public povestea deţinutului care s-a sinucis, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că i-ar fi fost refuzată o permisie de 24 de ore ca să asiste la înmormântările soţiei, copilului şi fratelui său. În comunicatul transmis de instituţia Avocatului Poporului se arată că, potrivit "relatărilor avocatei Laura Vicol, soţia şi copilul deţinutului ar fi decedat acum 3 săptămâni, iar acestuia nu i s-a permis să asiste la înmormântare. Fratele său a murit acum 2 săptămâni şi nici în cazul acestui deces deţinutului nu i s-a permis să meargă la înmormântare, potrivit afirmaţiilor avocatei Laura Vicol".

Totodată, Avocatul Poporului transmite că oficiali din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au declarat că la Penitenciarul Rahova se ştia doar despre decesul fratelui deţinutului care s-a spânzurat, însă nu a putut fi eliberat condiţionat deoarece nu a prezentat dovada că acesta este mort, adică un certificat de deces.

Într-un comunicat transmis de Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) sunt susţinute declaraţiile privind decesul fratelui deţinutului şi lipsa prezentării documentării, doar că decesul concubinei şi a fiului său ar fi survenit acum trei ani şi nu în urmă cu trei săptămâni. "Persoana custodiată nu a depus nicio cerere pentru participarea la înhumarea concubinei şi copilului minor, eveniment produs în anul 2014, anterior depunerii în penitenciar. În ceea ce priveşte afirmaţiile lansate în spaţiul public conform cărora deţinutul şi-ar fi manifestat intenţia unui act suicidar, această informaţie nu se confirmă. Persoana în cauză nu a depus nicio cerere administraţiei locului de deţinere pentru liberarea condiţionată, după decesul unor membri de familie, nefiind vorba despre un ,,refuz al dreptului la eliberare condiţionată’’.

ANP a anunţat că în acest caz au fot sesizate organele de urmărire penală pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ANCHETĂ ,
PENITENCIAR ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Iohannis, cea mai PUTERNICĂ LOVITURĂ de când a fost ales preşedinte până acum. Planul pregătit ÎN SECRET la cel mai înalt nivel. „Sunt în STARE DE ORICE”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide