Şoferul care a accidentat-o pe mătuşa premierului Boc a fost arestat - VIDEO

Bărbatul care conducea maşina ce a accidentat-o mortal cu o zi în urmă pe una dintre mătuşile premierului Emil Boc, în timp ce mergea pe jos spre casă, a fost arestat, marţi, pe 29 de zile.

Şoferul care a accidentat-o pe mătuşa premierului Boc a fost arestat (Imagine: Captură video)

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al IPJ Cluj, Viorel M, în vârstă de 39 ani, din comuna Mărgău, este suspectat că, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 108C, între localităţile clujene Scrind Frăsinet şi Răchiţele, la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stânga, a derapat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şi a accidentat-o pe femeie.

Accidentul a avut loc luni, când victima, Floare A., în vârstă de 75 ani, din comuna Mărgău, circula ca pieton pe partea stângă a drumului. Ea a fost proiectată în afara carosabilului, apoi a murit.

Şoferul a părăsit locul accidentului, maşina sa fiind identificată ulterior de către poliţişti pe un drum forestier, la o distanţă de aproximativ 1.500 de metri de drum.

Viorel M. a fost găsit de poliţişti la domiciliu, în localitatea Răchiţele, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reţinut pe 24 de ore, pentru ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală şi părăsirea locului producerii accidentului.

Marţi, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Huedin, cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată emiţând pe numele său mandat de arestare preventivă pe 29 de zile. Şoferul a fost dus în arestul IPJ Cluj.

Potrivit poliţiştilor, femeia, însoţită de o soră a sa, fusese în vizita la mama lui Emil Boc, iar accidentul s-a produs după ce acestea au plecat spre casă.

Cele două femei, care sunt surori ale mamei premierului, se deplasau pe jos spre satul Scrind, pe partea stângă a drumului, când au fost lovite de maşină.

Şoferul este consătean cu premierul Emil Boc, locuind în Răchiţele, de unde a şi fost ridicat de politişti.

Video Stirileprotv.ro



comentează şi tu Momentan sunt 27 comentarii
Taguri:
ŞOFER ,
ARESTARE ,
accident ,
mătuşă ,
premier ,
emil boc
COMENTARII
  • unu 26 mai 2010

    bai "nu conteaza" pe cine LiNgI tu ma acuma in ass?de tii partea la boc?pai crezi ca asta scapa?
    deja i se pregaste si lui un glonte in cap ba incultule care esti!

  • nu conteaza 26 mar 2010

    acest comentariu este pt dan care a facut niste afirmatii de om care nu a gandit inainte.vreau sa il inreb si sper sa imi si raspunda....u nu ai familie?daca tu ai fi in situatia familiei?nu stiu cum puteti s vorbiti asa la adresa unor persoane pe care nu le cunoasteti?si nu e baba matusa lui e o femeie in varsta.nu doresc nimanui ceea ce doriti voi....

  • È›uÈ›uleag 25 mar 2010

    handicapaÈ›ii È›in cu criminalul care a omorît femeia È™i apoi a fugit de la locul accidentului.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa