Soţia unui fost procuror s-a sinucis, spânzurându-se în balcon

Soţia fostului procuror Octavian Crişan, de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, a murit, după ce s-a spânzurat cu o bucată de sârmă în balconul unui apartament pe care cei doi soţi tocmai îl vânduseră, au afirmat, vineri, surse judiciare.

58 afișări
Imaginea articolului Soţia unui fost procuror s-a sinucis, spânzurându-se în balcon

Soţia unui fost procuror s-a sinucis, spânzurându-se în balcon (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, Rozalia Crişan, care era medic generalist şi pediatru, lucra la mai multe şcoli din Oradea şi îi spusese, joi, soţului că, după program, va trece să ia nişte lucruri lăsate la un apartament pe care cei doi tocmai îl vânduseră.

După câteva ore în care a văzut că nu vine, bărbatul s-a dus după ea şi a găsit-o spânzurată în balcon.

Un echipaj al SMURD chemat de urgenţă nu a mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind găsită în stop cardio-respirator.

"Femeia avea 52 de ani şi era moartă de câteva ore. Modalitatea aleasă a fost foarte dură, ea folosind o bucată de sârmă", a declarat şeful SMURD Oradea, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit aceloraşi surse judiciare, femeia ar fi făcut o depresie puternică pe fondul crizei economice deoarece urma să i se scadă foarte mult salariul şi, în plus, se temea să nu îşi piardă locul de muncă.

Octavian Crişan s-a pensionat din cadrul Parchetului Curţii de Apel anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici