Starea lui Mircea Lucescu este bună, ar putea fi externat dacă nu sunt probleme la evaluarea de luni

Starea lui Mircea Lucescu este bună, echipa pluridisciplinară va face o nouă evaluare luni, iar dacă rezultatele investigaţiilor arată că nu există niciun risc, ar putea fi luată în calcul externarea acestuia, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX medicii care îl îngrijesc.

168 afișări
Imaginea articolului Starea lui Mircea Lucescu este bună, ar putea fi externat dacă nu sunt probleme la evaluarea de luni

Mircea Lucescu (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Mircea Lucescu a continuat săptămâna aceasta recuperarea, evoluţia stării sale de sănătate a fost bună, iar dacă nu apar alte probleme, în urma evaluării ar putea fi luată decizia externării acestuia, au precizat medicii.

Aceştia au adăugat că recuperarea fracturilor durează între 30 şi 45 de zile, dar Mircea Lucescu poate sta şi acasă în această perioadă.

Mircea Lucescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) din 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier, fiind operat două zile mai târziu.

Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, l-a vizitat pe Mircea Lucescu la SUUB de două ori, în 8 şi 15 ianuarie. Ahmetov a spus că oricât de mult şi-ar dori să-l ia acasă imediat pe Lucescu, va ţine cont de decizia medicilor.

Mircea Lucescu a declarat, joi, pentru site-ul oficial al grupării ucrainene, că după ce se va recupera în urma accidentului auto în care a fost implicat la începutul anului, va reveni la volanul unor maşini.

Lucescu s-a arătat emoţionat de faptul că în Doneţk au apărut panouri de publicitate stradală cu chipul său şi cu mesaje de încurajare. "Pe bune? Nu ştiam. Să fiu sincer, este emoţionant. Vă mulţumesc frumos", a adăugat Lucescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici