Studenţii şi masteranzii care vor să lucreze în Germania, în vacanţă, se pot înscrie până vineri

Studenţii şi masteranzii interesaţi să lucreze în Germania în perioada vacanţei de vară pot depune dosarele de înscriere până vineri, la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

241 afişări

Imaginea articolului Studenţii şi masteranzii care vor să lucreze în Germania, în vacanţă, se pot înscrie până vineri

Studenţii şi masteranzii care vor să lucreze în Germania, în vacanţă, se pot înscrie până vineri (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Studenţii şi masteranzii români interesaţi trebuie să fie dispuşi să lucreze în Germania minim două luni, pe perioada vacanţei de vară.

Pot participa la selecţie studenţii şi masteranzii care urmează cursuri la zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la un colegiu sau colegiu tehnic.

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germană vor avea loc joi între orele 09.00 - 15.00 şi vineri între orele 09.00 - 12.30 la sediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
STUDENŢI ,
MUNCĂ ,
GERMANIA
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.