SUBIECTELE la Evaluarea Naţională, proba de Limba şi literatura română - FOTO

Analiza unui fragment din poezia "Rânduri pentru Anul Nou" de Ion Minulescu, o compunere despre semnificaţia mesajului acesteia, mai multe cerinţe legate de un articol din presă şi redactarea unei naraţiuni despre o întâmplare din şcoală au fost subiectele la Limba română de la Evaluarea Naţională.

3362 afișări
Imaginea articolului SUBIECTELE la Evaluarea Naţională, proba de Limba şi literatura română - FOTO

SUBIECTELE la Evaluarea Naţională, proba de Limba şi literatura română (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)

Elevii au susţinut, luni, prima probă de la Evaluarea Naţională, la Limba şi literatura română.

Aceştia au avut de rezolvat două subiecte cu mai multe cerinţe, notate în total cu 78 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu.

Alte 12 puncte au fost acordate pentru redactarea întregii lucrări, respectiv pentru unitatea compoziţiei, coerenţa textului, registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului, ortografie, punctaje, vizibilitate şi aşezarea corectă a textului în pagină.

SUBIECTELE la proba de Limba şi literatura română - pag 1

SUBIECTELE la proba de Limba şi literatura română - pag 2

La primul subiect, notat în total cu 30 de puncte, elevii au primit un fragment din poezia "Rânduri pentru Anul Nou" de Ion Minulescu, legat de care au avut de îndeplinit cinci cerinţe: să găsească pentru cuvintele din text "fiindcă", "cer" şi "liniştit" câte unui sinonim; să explice rolul virgulei în secvenţa "Bine-ai venit, An nou"; să precizeze măsura primelor două versuri ale poeziei; să menţioneze două trăsături ale genului liric prezente în textul dat; să prezinte în 30-50 de cuvinte semnificaţia titlului poeziei.

Tot la primul subiect, elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte în care să-şi prezinte opinia despre semnificaţia mesajului poeziei date. Pentru rezolvarea corectă a acestei cerinţe au fost acordate 12 puncte.

La subiectul al doilea, notat cu 36 de puncte, elevii au primit un text dintr-un articol publicat în presă, cu titul "Empatia, o abilitate dobândită prin lectură", scris de Corina Zorzor, şi au avut de rezolvat două subpuncte.

Elevii au avut, la subpunctul A, de rezolvat mai multe cerinţe, una dintre acestea fiind formularea câte unui enunţ în care să fie indicate numele universităţii care a realizat cercetarea menţionată în text şi categoria de copii cu o capacitate mai mare de empatie. O altă cerinţă a fost indentificarea numelui autorului şi a titlului de unde a fost extras fragmentul.

De asemenea, elevii trebuiau să arate ce părţi de vorbire sunt cuvintele "de" , "care" şi " psihologice" din textul dat, să precizeze funcţia sintactică a cuvintelor "aceia" şi "capacitate", să transcrie două propoziţii subordonate diferite dintr-o frază dată şi să arate felul acestora, să construiască o frază din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă introdusă prin conjuncţia subordonatoare "să". Fiecare cerinţă a fost notată cu 4 puncte.

Tot la subiectul al doilea, elevii au avut de redactat, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de şcoală cu un scriitor contemporan. Pentru rezolvarea corectă a acestei cerinţe, elevii pot primi 12 puncte.

Evaluarea Naţională continuă marţi cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test, la Matematică. Rezultatele vor fi afişate vineri 27 iunie, până la ora 16.00, şi în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 1 iulie.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, 166.617 absolvenţi sunt aşteptaţi să se prezinte la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

În iunie 2013, au participat la Evaluarea Naţională 162.331 absolvenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici