Suceava: Incendiu puternic la o fabrică de cherestea din oraşul Frasin

Pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la o fabrică de cherestea din oraşul Frasin, aflată în procedură de lichidare, focul izbucnind, cel mai probabil, de la resturi de sudură incandescente rămase după dezafectarea unor utilaje.

407 afișări
Imaginea articolului Suceava: Incendiu puternic la o fabrică de cherestea din oraşul Frasin

Suceava: Incendiu puternic la o fabrică de cherestea din oraşul Frasin (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, locotenent colonel Cristian Hociung, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că pompierii de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu cei de la Detaşamentele Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc şi de la Grupa de Intervenţie Solca, au intervenit cu opt autospeciale la un incendiu izbucnit la o fabrică de cherestea din oraşul Frasin, aflată în procedură de lichidare.

Hociung a spus că în cursul zilei de luni la fabrica respectivă s-a lucrat la dezafectarea aparaturii tehnologice cu aparatul de sudură şi probabil au rămas resturi de la sudură care au generat ulterior focul.

Potrivit sursei citate, în incendiu au ars o hală cu o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi, deşeuri din lemn şi rumeguş, iar prin intervenţia pompierilor s-a reuşit salvarea magaziilor şi halelor învecinate din incinta fabricii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că intervenţia pompierilor continuă la ora transmiterii acestei ştiri, aceştia fiind coordonaţi de şeful ISU Suceava, colonel Ion Burlui.

De asemenea, Ion Burlui a declarat corespondentului MEDIAFAX că echipe de pompieri din Frasin şi Gura Humorului continuă să acţioneze pentru lichidarea ultimelor focare şi pentru îndepărtarea acoperişului din tablă de la hala fabricii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici