Suceava: Zece persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 17A

Zece persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni seară, în urma unui accident produs pe DN 17A, între localităţile sucevene Dorneşti şi Siret, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o maşină care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

495 afișări
Imaginea articolului Suceava: Zece persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 17A

Suceava: Zece persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 17A

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că accidentul a avut loc pe DN 17A, după ce un autoturism înmatriculat în judeţul Botoşani a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autoturism înmatriculat în Anglia, care circula regulamentar.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, zece persoane, între care doi copii, au fost rănite, în urma impactului, acestea fiind transportate la Compartimentul de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Municipal Rădăuţi.

Ulterior, trei dintre răniţi, aflaţi în stare mai gravă, au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici