Sute de persoane s-au înghesuit la Târgu Jiu pentru a vedea gratuit filmele lui Sergiu Nicolaescu

Sute de persoane s-au înghesuit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la cinematograful "Sergiu Nicolaescu", din Târgu Jiu, pentru a urmări gratuit filme ale acestuia, un tânăr care a căzut în busculada creată fiind călcat în picioare, fără însă a fi rănit.

193 afișări
Imaginea articolului Sute de persoane s-au înghesuit la Târgu Jiu pentru a vedea gratuit filmele lui Sergiu Nicolaescu

Sute de persoane s-au înghesuit la Târgu Jiu pentru a vedea gratuit filmele lui Sergiu Nicolaescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Primul film programat să ruleze la miezul nopţii, "Cu mâinile curate", a început cu aproape o oră mai devreme întrucât sala era deja arhiplină, iar la intrare mai aşteptau circa 200 de persoane.

Unele dintre acestea au bătut cu pumnii în geam şi le-au strigat: "Ruşine!" angajaţilor cinematografului, printre cei care aşteptau la intrare fiind şi persoane venite din diferite localităţi din judeţ şi care doreau să vadă toate filmele din program.

La coadă au aşteptat şi tineri şi bătrâni, o pensionară de 70 de ani declarând că a venit la cinematograf pentru a-l vedea pe Sergiu Nicolaescu.

"Am venit la 10.00 (n.r. - 22.00) prima dată, dar mi-au spus că e devreme. M-am mai dus acasă de vreo două ori şi n-am mai putut să intru. Primul film l-am ratat şi nu am mai plecat. Acum aştept să se facă ora 1.30, că atunci au zis că e al doilea şi sper ca atunci să intru", a declarat bătrâna, care a reuşit să intre în cele din urmă în cinematograf pentru a vedea filmul "Ultimul cartuş".

Cel mai în vârstă angajat al cinematografului din Târgu Jiu, Ion Diţică, a fost înjurat de spectatorii rămaşi la intrare, deşi majoritatea îl cunoşteau, el lucrând aici de 56 de ani. Oamenii i-au strigat: "Ruşine!" pentru că nu le-a permis tuturor accesul în clădire, bărbatul fiind ajutat de doi poliţişti locali pentru a putea închide uşa de la intrare la timp.

"Numărul celor care au venit să vadă filmele lui Sergiu Nicolaescu este peste aşteptările noastre. Ştiam că Sergiu este iubit de târgujieni, dar nu ne gândeam că la această oră din noapte vin atât de mulţi oameni. Sperăm ca până la închiderea programului, sâmbătă dimineaţă, la ora 8.00, să-i satisfacem pe toţi, deşi sala pe care o avem nu are o capacitate mai mare de 300 de locuri. Din fericire pentru unii, vreo 50 - 60 la număr, au existat treptele de acces. Aceştia au stat pe jos pentru a vedea filmele. A fost ca pe vremuri, când rulam filme indiene", a spus Ion Duţică.

Cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu Jiu a fost complet modernizat în cursul anului trecut şi a fost inaugurat în prezenţa maestrului pe 6 decembrie 2012. A doua zi după inaugurare, pe 7 decembrie, la cinematograf au rulat exact aceleaşi filme, gratuit ca şi acum, dar sala nu a fost nici pe jumătate plină la unele producţii, tinerii din oraş înghesuindu-se ulterior să vadă filme în format 3D, de producţie americană în mare parte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici