Tânăr judecat pentru jaful de la Banca Transilvania din Cluj, condamnat la 17 ani de închisoare

Unul dintre tinerii judecaţi pentru jaful de la Banca Transilvania din Cluj, Andrei Hosu, a fost condamnat, marţi, la 17 ani de închisoare cu executare, iar celălalt, Bogdan Baciu, a fost achitat, sentinţa Tribunalului Cluj nefiind definitivă.

336 afișări
Imaginea articolului Tânăr judecat pentru jaful de la Banca Transilvania din Cluj, condamnat la 17 ani de închisoare

Tânăr judecat pentru jaful de la Banca Transilvania din Cluj, condamnat la 17 ani de închisoare (Imagine: Shutterstock)

Judecătorii Tribunalului Cluj au pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul în care doi tineri au fost judecaţi pentru atacul asupra unei filiale a Băncii Transilvania, produs în februarie 2009.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs, unul dintre tineri, Andrei Hosu, a fost condamnat la 17 ani de închisoare cu executare, iar celălalt, Bogdan Baciu, a fost achitat.

De asemenea, Hosu a fost obligat la plata unor despăgubiri de 246.000 de lei către societatea la care era asigurată banca.

Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la pronunţare.

"Sentinţa este bizară şi o vom ataca cu apel, în cazul lui Hosu", a declarat Tiberiu Ban, avocatul celor doi tineri.

Ban a afirmat că nu există probe nici împotriva lui Hosu şi ar fi fost normal ca instanţa să îl achite şi pe acesta.

Avocatul a explicat că achitarea lui Baciu, în baza art.10 lit. c din Codul de Procedură Penală, înseamnă că acesta nu a săvârşit fapta, şi nu că nu ar exista probe împotriva sa.

În 13 februarie 2009, o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a fost jefuită, iar hoţii au furat echivalentul în lei a aproape 70.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras niciun foc de armă.

Presupuşii autori ai jafului au fost prinşi, în 19 ianuarie 2010, în urma unor percheziţii făcute de echipaje ale IPJ Cluj şi ale Direcţiei de Operaţiuni Speciale ale Poliţiei. Cei doi suspecţi, Bogdan Baciu şi Dan Andrei Hosu, au fost reţinuţi în aceeaşi zi şi ulterior arestaţi, ei fiind trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru tâlhărie.

În mai 2011, ei au fost eliberaţi. Instanţa a decis atunci înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Totodată, cei doi au fost obligaţi să se prezinte în faţa anchetatorilor ori de câte ori erau chemaţi şi să nu ia legătura cu alte persoane implicate în cauză, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Procesul s-a judecat la Tribunalul Cluj, ultimul termen având loc în 27 februarie.

Atunci, casiera care a fost agresată în timpul jafului a cerut achitarea lui Andrei Hosu şi a lui Bogdan Baciu, cei doi tineri judecaţi în acest caz.

Tot la ultimul termen, procurorul a depus o serie de obiecţii cu privire la ultima expertiză care arăta că înălţimea lui Andrei Hosu şi a lui Bogdan Baciu diferă de cea a adevăraţilor autori. Obiecţiile au fost respinse de instanţă.

Mihai Giurgea, unul dintre avocaţii celor doi tineri, ceruse achitarea acestora motivând că raportul ADN din Germania îi exclude pe aceştia ca autori ai jafului, de asemenea măsurătorile de înălţime şi seria de martori care au spus că nu cei doi sunt autorii atacului.

Pe de altă parte, procurorul de şedinţă a cerut condamnarea celor doi tineri la închisoare cu executare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici