Taximetriştrii independenţi au protestat la Palatul Parlamentului

Aproximativ 250 de taximetrişti independenţi au protestat, marţi, la intrarea în Palatul Parlamentului dinspre Parcul Izvor, cerând adoptarea modificărilor la Legea taximetriei şi scoaterea din Bucureşti a celor care au autorizaţii de transport din alte localităţi.

321 afișări
Imaginea articolului Taximetriştrii independenţi au protestat la Palatul Parlamentului

Aproximativ 250 de taximetrişti independenţi au protestat la Palatul Parlamentului

Taximetriştii au venit la protest cu maşinile, pe care le-au parcat pe prima bandă de pe Bulevardul Naţiunile Unite şi pe Bulevardul Libertăţii.

Cei aproximativ 250 de taximetrişti au scandat "Afară, afară cu Ilfovul din Capitală!" şi au cerut deputaţilor adoptarea urgentă a proiectului de lege care completează Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi au spus că din legea care reglementează activitatea de taximetrie trebuie să fie scoasă "obligativitatea" existenţei unui dispecerat. Aceştia au precizat că nu vor să mai lucreze pentru dispecerate care nu le "reprezintă munca" şi nu mai vor tarife care să nu le justifice munca.

Preşedintele asociaţiei, Claudiu Săpunar, a declarat pentru MEDIAFAX că protestatarii au în vedere şi refuzul directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dediu, de a semna "listele tarifare".

"Domnul Dediu Ion, directorul Direcţiei de transport, nu semnează listele de transporturi de doi ani, fără nicio explicaţie. În momentul de faţă, Corpul de control, adică Poliţia Locală, îi cheamă la control pe taximetrişti şi îi întreabă de listele de tarife. Apoi sunt amendaţi pentru lipsa acestor liste, ceea ce este conform legii, dar nu este vina transportatorului că nu are listele semnate", a spus Săpunar.

El a arătat că în Legea taximetriei, care nu a fost votată în Senat în luna februarie, exista o prevedere potrivit căreia Bucureştiul şi Ilfovul ar fi trebuit să încheie un protocol prin care să fie reglementat numărul maxim de taxiuri din Ilfov care să poată activa în Capitală.

"Nu suntem de acord cu nicio maşină din Ilfov, însă, din răul cel mai rău, îl alegem pe cel mai puţin rău. Aşa că, decât nereglementat acest aspect, mai bine semnau un protocol încă din 2010 şi reduceeau numărul acestor taxiuri, care s-au înmulţit peste măsură", a mai spus Săpunar.

Protestul a durat mai bine de o oră şi s-a încheiat în jurul orei 12.30, fără a fi înregistrate incidente.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi au mai arăta că dacă modificările la Legea taximetriei nu vor fi aprobate, vor avea în vedere organizarea unui miting, peste două-trei săptămâni.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 14 februarie, că municipalitatea nu este de acord cu propunerea din proiectul de modificare a noii Legi a taximetriei ca un număr de taxiuri din judeţul Ilfov să opereze permanent în Bucureşti şi a mulţumit Parlamentului că a scos de pe ordinea de zi proiectul de act normativ.

Oprescu preciza că în Capitală operează 1.600 de taxiuri din Ilfov, acest lucru fiind considerat un abuz care realizează o concurenţă neloială celor care îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care sunt autorizaţi, respectiv în Bucureşti. Potrivit primarului general, în Capitală, sunt aproximativ 8.500 de autorizaţii de taxi valabile din anul 2010.

"Legea spune că se pot acorda patru autorizaţii de taxi la 1.000 de locuitori. Există un număr mare de bucureşteni care în perioada de criză, neavând altă sursă de venit, vor să presteze activitatea de taximetrie", mai spunea Oprescu.

Totodată, primarul Capitalei arăta că municipalitatea este împotriva "închirierii autorizaţiilor de taximetrie", precizând că este imperios necesar ca legiuitorul să elimine din lege prevederile "care creează premisele sclaviei în taximetrie".

"Închirierea autorizaţiilor de taximetrie şi transferul de la unul la altul al acestora face ca niciodată o autorizaţie să nu mai devină liberă, ceea ce duce la fenomenul sclaviei în taximetrie", mai spunea Oprescu, precizând că toate procedurile prin care taximetriştilor le sunt cerute sume la sfârşitul zilei pentru păstrarea autorizaţiilor sunt nelegale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici