Timişoara, primul oraş liber: Sirenele au sunat pentru a marca 23 de ani de la Revoluţie

Sirenele au sunat, joi, timp de trei minute la Timişoara pentru a marca momentul în care municipiul a devenit primul oraş liber din ţară, în urmă cu 23 de ani, în Piaţa Operei adunându-se cu această ocazie aproximativ 20 de revoluţionari.

347 afișări
Imaginea articolului Timişoara, primul oraş liber: Sirenele au sunat pentru a marca 23 de ani de la Revoluţie

Timişoara, primul oraş liber: Sirenele au sunat pentru a marca 23 de ani de la Revoluţie (Imagine: Adrian Piclisan/Mediafax Foto)

În Piaţa Operei din Timişoara au sunat sirenele timp de trei minute, pentru a marca momentul în care municipiul a devenit primul oraş liber din ţară, în urmă cu 23 de ani, iar pentru prima dată revoluţionarii nu au mai urcat în balconul Operei, ci s-au aşezat pe platoul din faţa instituţiei de cultură, unde au strigat lozinci precum "Respect '89" sau "Victor Ponta nu uita, Timişoara nu-i a ta!".

La Timişoara, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, care citează documente oficiale ale Ministerului Sănătăţii, au murit, în timpul Revoluţiei, aproximativ o sută de persoane, alte câteva sute fiind rănite.

Conform documentelor oficiale, au fost 73 de morţi şi 296 de răniţi în perioada 16-22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morţi şi 77 de răniţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici