Toni Greblă: Perioada de provizorat nu poate fi prelungită, CC trebuie să aibă grijă la interpretări

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că devansarea termenului privind decizia Curţii Constituţionale în privinţa validării referendumului este legală şi a atras atenţia că perioada de provizorat nu poate fi prelungită.

388 afișări
Imaginea articolului Toni Greblă: Perioada de provizorat nu poate fi prelungită, CC trebuie să aibă grijă la interpretări

Toni Greblă (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Senatorul PSD a arătat că devansarea termenului pentru luarea unei decizii privind referendumul este prevăzută în procedura Curţii, astfel încât nu se poate aprecia că ar fi nelegal acest nou termen.

Toni Greblă a mai spus că prima decizie, de a soluţiona abia pe 12 septembrie validarea sau invalidarea referendumului, a fost insuficient gândită, pentru că perioada aceasta de provizorat nu poate fi prelungită.

Potrivit lui Greblă, CC ar trebui să aibă mai multă grijă faţă de posibilele interpretări şi consecinţele unor decizii pe care le ia.

În privinţa solicitării Curţii Constituţionale ca Guvernul să transmită până pe 21 august listele electorale actualizate până la 10 iulie, Greblă a spus că că listele electorale trebuie să cuprindă toţi cetăţenii români cu drept de vot la 29 iulie, solicitarea CC fiind, astfel, normală şi în termeni constituţionali.

Senatorul PSD a mai declarat că există cetăţeni care şi-au pierdut dreptul de vot până la 29 iulie, care au decedat până la acea dată, iar aceste categorii nu trebuie să se regăsească pe listele electorale permanente.

"Lucrurile sunt mai complicate şi acele ambiguităţi şi schimbări de opinie ale Curţii Constituţionale fac mai mult rău, mai ales în situaţia aceasta", a mai spus Greblă.

Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

Completarea la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CC, a mai anunţat Curtea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici