Transfăgărăşanul se deschide circulaţiei în perioada 1 iulie - 31 octombrie

Drumul Naţional 7C Transfăgărăşan va fi deschis circulaţiei auto în perioada 1 iulie-31 octombrie, între kilometrul 0, la Bascov, în judeţul Argeş, şi până la intersecţia cu DN1 Braşov-Sibiu, în judeţul Sibiu, a anunţat, joi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR).

1553 afișări
Imaginea articolului Transfăgărăşanul se deschide circulaţiei în perioada 1 iulie - 31 octombrie

Transfăgărăşanul se deschide circulaţiei în perioada 1 iulie - 31 octombrie (Imagine: Andrei Michailov/Mediafax foto)

"Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră existentă, ţinând seama că pe acest traseu sunt restricţii şi zone periculoase (...) Se atrage atenţia tuturor participantilor la trafic că pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 şi km 129+900 (Bâlea Cascadă) se interzice circulaţia pe timpul nopţii - între orele 21:00 - 07:00", se arată într-un comunicat al CNADNR.

Pe traseu există 18 restricţii şi zone periculoase unde există posibilitatea unor căderi de pietre, pe sectoarele aflate între km 57+100-km 57+600, km 62+000-km 64+000, km 73+300-km 73+700, km 75+000-km 77+900, km 80+000-km 81+500, km 82+700-km 83+000, km 84+000-km 85+000, km 87+000-km 88+000, km 90+000-km 91+000, km 92+000-km 93+000, km 110+000-km 111+000, km 114+000-km 116+000, km 117+100-km 117+500, km 118+000-km 118+200, km 119+200-km 119+500, km 124+500-km 126+000, km 128+500-km 129+500 şi km 132+700-km 132+800.

Pe aceste sectoare de drum, CNADNR recomandă şoferilor să nu staţioneze.

Totodată, CNADNR atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic că pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 şi km 129+900 (Bâlea Cascadă) este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21:00 şi 07:00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici