Trasparency despre acuzaţia ANI faţă de Alistar: Respingem ferm orice încercare de intimidare

Transparency International România respinge "ferm orice încercare de intimidare a membrilor şi personalului TI România", apreciind că sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) faţă de Victor Alistar, este consecinţa faptul că acesta a reclamat probleme de integritate la conducerea Agenţiei.

Victor Alistar (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Reprezentanţii Transparency arată, vineri, într-un comunicat de presă că, în urma unor verificări, Senatul ONG-ului a constatat că nu o conduită reprobabilă a lui Victor Alistar a declanşat acuzaţiile de presă, "ci tocmai poziţia fermă a TI România, reprezentată de Directorul Executiv, faţă de problemele de integritate la nivelul conducerii ANI semnalate de avertizori şi faţă de riscurile promovării unor coduri insuficient elaborate, ambele probleme fiind de natură să declanşeze acest tip de reacţii care pot afecta şi imaginea Transparency International".

"În consecinţă, Transparency International România respinge ferm orice încercare de intimidare a membrilor şi personalului TI România şi susţine în continuare poziţia sa şi a executivului său în lupta anticorupţie din România", se precizează în comunicat.

De asemenea, Consiliul Director al Transparency International a luat notă de articolele apărute în Academia Caţavencu în ultima perioadă, în care au fost aduse o serie de acuze lui Victor Alistar, şi pentru că acuzaţiile i-au fost aduse acestuia în calitatea sa de director executiv şi nu de persoană privată, Consiliul s-a autosesizat "considerându-le un atac la adresa mişcării de transparenţă şi nu a unei persoane fizice şi a luat în discuţie acest material de presă".

Astfel, conform procedurilor interne de transparenţă a fost convocat Senatul Transparency International România, care s-a întrunit pe 12 iunie, şi a constat că acuzele aduse lui Victor Alistar, în calitatea sa de director executiv al TI România se referă la declaraţia de avere a acestuia, depusă la încetarea raporturilor de serviciu cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

De asemenea, acuzaţiile se refereau la suspendarea pe o perioada de 5 ani a raportului de serviciu al lui Alistar cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În ultimul rând, acuzaţiile se refereau la veniturile obţinute de Victor Alistar în decursul anului 2008 şi la achiziţia unei maşini.

În urma analizei efectuate pe baza documentelor, precum şi a confirmărilor primite de la instituţiile de la care s-au solicitat informaţii, Senatul şi Consiliul Director al TI România au constatat că acuzaţiile sunt o consecinţă a faptul că Victor Alistar a acuzat conducerea ANI de incompatibilitate.

Vineri, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru a-i cerceta pentru fals intelectual, pe Victor Alistar, şi pe soţia sa, în legătură cu informaţiile consemnate în declaraţiile de avere.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
TRANSPARENCY ,
ANI ,
intimidare ,
alistar
COMENTARII
  • gelu 19 iun 2009

    ani este unul dintre instrumentele de represalii ale regimului basescian fata de toti cei care se lupta cu adevarata coruptie. ca si dna si cnsas, ani a fost infiintata de basescu ca sa isi intimideze adversarii , sa terorizeze tot ce i se opune. base sta in umbra ani, dna si cnsas ! de ce ani nu l-a scuturat pe hotul blaga , ci dimpotriva , i-a dat certificat de buna purtare ? de ce ani nu a luat-o la intrebari pe udrea , care nu -si trecuse 5 firme in declaratia de avere? dar de videanu ce parere are ani? o rusine!

  • guest mediafax.ro 19 iun 2009

    Transparency International România respinge "ferm orice încercare de intimidare a membrilor şi personalului TI România", apreciind că sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) faţă de Victor Alistar, este consecinţa faptul că acesta a reclamat probleme de integritate la conducerea Agenţiei.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa