Tribunalul Argeş: Asupra lui Nicolescu planează suspiciunea unor fapte de corupţie de mare gravitate

Şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este cercetat pentru "săvârşirea unor fapte de corupţie care au o mare gravitate", acestea ducând "la diminuarea prestigiului de care ar trebui să se bucure autorităţile publice", se arată în motivarea deciziei Tribunalului Argeş, privind arestarea acestuia.

73 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Argeş: Asupra lui Nicolescu planează suspiciunea unor fapte de corupţie de mare gravitate

Tribunalul Argeş: Asupra lui Nicolescu planează suspiciunea unor fapte de corupţie de mare gravitate (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

"Reţinem că asupra inculpatului planează şi suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie care în opinia instanţei, au o mare gravitate, dată fiind repetabilitatea şi amploarea acestora, modalitatea şi împrejurările concrete de sărvârşire a presupuselor fapte - utilizarea calităţii de funcţionar public în scopul obţinerii unor foloase cu titlu de mită - care duc la diminuarea prestigiului de care ar trebui să se bucure autorităţile publice, ce au menirea să deservescă cetăţenii acestei ţări cu respectarea dispoziţiilor legale", se arată în motivarea deciziei din 27 ianuarie a Tribunalului Argeş, prin care Constantin Nicolescu a fost arestat pentru 29 de zile.

În documentul citat se mai arată că nu se poate face abstracţie de "nemulţumirea pe care ar trezi-o în rândul persoanelor oneste, care apelează cu bună credinţă la serviciile autorităţilor publice, lipsa de reacţie a organelor judiciare sesizate cu săvârşirea unor fapte de natură, gravitatea şi amploarea celor mai sus prezentate, mai ales că măsura arestării preventive nu exclude o doză semnificativă de exemplaritate".

În motivare, magistraţii Tribunalului Argeş au apreciat că, deşi "inculpatul nu posedă antecedente penale, provine dintr-o familie organizată, este bine orientat din punct de vedere socio-profesional", "momentul procesual" impune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat "şi nu este oportună aplicarea unei alte măsuri restrictive de drepturi aşa cum au solicitat apărătorii inculpatului".

"De asemenea, instanţa apreciază că această măsură preventivă se impune în scopul unei bune desfăşurări a urmăririi penale, în condiţiile în care persoana cercetată în prezenta cauză, care a exercitat de-a lungul timpului inclusiv funcţii de demnitate publică şi până în prezent o funcţie de înaltă răspundere şi de maximă vizibilitate la nivelul judeţului Argeş, are o infuenţă deloc de neglijat asupra altor persoane cercetate penal în prezentul dosar", se mai arată în motivarea instanţei privind arestarea lui Constantin Nicolescu.

Potrivit sursei citate, şeful CJ Argeş nu a invocat nicio afecţiune medicală în faţa instanţei şi nici pe parcursul cercetării sale de către DNA.

"Chiar dacă din punct de vedere uman, asemenea afecţiuni (despre care am putut lua cunoştinţă graţie valului de informaţii puse în ciculaţie de mass-media în intervalul dintre data pronunţării soluţiei şi data redactării prezenţei încheieri de şedinţă) pot fi de înţeles, considerăm că deocamdată, în această fază a procesului penal, interesul public al menţinerii ordinii şi al bunei desfăşurări a procesului penal trece înaintea interesului privat al persoanei cercetate penal", se precizează în motivarea Tribunalului Argeş.

De asemenea, în document se arată că "o gravitate deosebită, susceptibilă în a susţine arestarea preventivă, o are şi ultima faptă imputată inculpatului prin actul de acuzare, referitoare la instigarea unui primar în scopul neîndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, faptă despre care cercetările penale efectuate până în prezent au concluzionat că ar fi fost săvârşită în cursul lunii iunie 2009".

"Totodată, nu este de neglijat nemulţumirea pe care ar crea-o lăsarea în libertate a inculpatului în rândul celor faţă de care s-a luat deja o astfel de măsură preventivă chiar şi pentru fapte de o gravitate mai redusă, ceea ce ar compromite ideea de dreptate, de combatere a fenomenului infracţional", mai arată sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici