Tudorel Toader dă detalii despre Cartierul pentru justiţie. Situaţia terenurilor în care va fi amplasat este complicată

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că proiectul privind Cartierul pentru justiţie a făcut un pas important prin adoptarea memorandumului privind situaţia amplasamentului Esplanada, jumătate din suprafaţa din vecinătatea Bibliotecii Naţionale a României urmând să fie dedicată proiectului.

559 afișări
Imaginea articolului Tudorel Toader dă detalii despre Cartierul pentru justiţie. Situaţia terenurilor în care va fi amplasat este complicată

Tudorel Toader dă detalii despre Cartierul pentru justiţie

„Un pas semnificativ spre Cartierul pentru justiţie! Memorandum privind situaţia amplasamentului Esplanada în vederea dezvoltării unui program de reconversie funcţională. Jumătate din suprafaţa întregului amplasament, localizată în vecinătatea Bibliotecii Naţionale a României, va fi dedicată proiectului 'Cartierul pentru justiţie'. Cealaltă jumătate a aceluiaşi amplasament, localizată în vecinătatea străzii Nerva Traian, va fi dedicată proiectelor iniţiate de Primăria Municipiului Bucureşti, pentru lucrări de construcţie, reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională”, a scris Tudorel Toader, pe Facebook.

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, un memorandum privind amplasarea Cartierului pentru Justiţie pe un teren de aproximativ cinci hectare în centrul Capitalei, lângă Biblioteca Naţională a României.

Potrivit unor surse guvernamentale, în acest moment nu este clară situaţia proprietarilor terenurilor pe care va amplasat Cartierul Justiţiei. Pentru o parte din terenuri, proprietarii au carte funciară, în timp ce alţi proprietari au titluri de proprietate fără carte funciară, iar unele terenuri sunt cuprinse în litigiii în instanţe.

„Ca să faci expropieri trebuie să ştii cine e proprietarul", au declarat, pentru MEDIAFAX, sursele guvernamentale.

În Cartierul pentru Justiţie urmează să fie reunite toate instituţiile juridice din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici