Un fiu de preot, cunoscut pentru consumul de etnobotanice, este suspectat de crimă, urmată de incendiere

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, cunoscut ca şi consumator de etnobotanice, este audiat, joi, de poliţişti, el fiind suspectat de crimă, în cazul femeii din Lipăneşti, judeţul Prahova, găsită moartă într-o casă care a ars şi pe trupul căreia, la necropsie, au fost descoperite lovituri de cuţit.

1755 afișări
Imaginea articolului Un fiu de preot, cunoscut pentru consumul de etnobotanice, este suspectat de crimă, urmată de incendiere

Un fiu de preot, cunoscut pentru consumul de etnobotanice, este suspectat de o crimă urmată de incendiu

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul a fost dus la audieri.

„În urma cercetărilor în cauza privind decesul unei femei din Lipăneşti, a fost depistată o persoană banuită de comiterea faptei, care a fost condusă la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instituţie care instrumentează dosarul”, a precizat Brezeanu.

Surse locale au spus că tânărul este fiul preotului din Lipăneşti. Acesta este înfiat şi este cunoscut drept consumator de substanţe interzise.

El şi victima erau vecini şi nu se ştie deocamdată ce l-ar fi determinat să comită fapta.

De altfel, potrivit surselor citate, acesta ar fi fost condamnat, în urmă cu un an, la închisoare cu suspendare pentru o tâlhărie comisă în Ploieşti.

Poliţiştii şi procurorii din Prahova au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru omor după ce la necropsia făcută în cazul unei femei din Lipăneşti, găsită moartă într-o casă care a ars, au fost descoperite mai multe lovituri de cuţit şi altele provocate de un obiect dur.

Surse judiciare au declarat că iniţial, nu s-a ştiut că femeia, în vârstă de 65 de ani, a avut parte de o moarte violentă. La necropsie, medicii legişti au descoperit pe trupul femeii mai multe lovituri de cuţit dar şi altele provocate de un obiect dur, ascuţit şi lung. În plus, victima ar fi avut şi o leziune gravă, în zona gâtului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici