Video Un tânăr care a încercat să fure o maşină ameninţând şoferul cu un pistol cu bile, prins de poliţişti

Un tânăr de 20 de ani, care a încercat să fure o maşină ameninţând şoferul cu un pistol cu bile, a fost prins de poliţiştii Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă, acesta fiind cercetat pentru tentative la tâlhărie calificată.

87 afișări

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia de Frontieră, poliţiştii din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă au fost sesizaţi duminică seara, că, în apropierea satului Tichileşti, judeţul Constanţa, un bărbat a oprit în trafic un autoturism şi a ameninţat şoferul cu un pistol. Persoana aflată la volanul autoturismului a accelerat, reuşind astfel să scape.

De asemenea, bărbatul a ameninţat şi alte două persoane care opriseră pentru a vedea ce se întâmplă, apoi a fugit peste câmp, spre localitatea Hârşova.

„La scurt timp, persoana în cauză a fost prinsă de către poliţiştii de frontieră în satul Tichileşti, iar pistolul pe care acesta l-a folosit a fost găsit ascuns într-un gard viu, fiind o arma neletala, tip airsoft. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul român D.I., în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Constanţa şi a declarat că a achiziţionat pistolul neletal, tip airsoft, de pe internet şi voia îl folosească pentru a sustrage un autoturism”, se arată în comunicatul citat.

Poliţiştii de frontieră au ridicat pistolul pentru continuarea cercetărilor şi au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici