Un tânăr, component al naţionalei de fotbal a artiştilor, a murit înecat în staţiunea Jupiter

Un tânăr de 29 de ani, component al naţionalei de fotbal a artiştilor, a murit înecat în staţiunea Jupiter, el fiind dat dispărut vineri, iar trupul fiindu-i adus la mal de valuri sâmbătă seară.

1516 afișări
Imaginea articolului Un tânăr, component al naţionalei de fotbal a artiştilor, a murit înecat în staţiunea Jupiter

Un tânăr, component al Naţionalei de Fotbal a Artiştilor, a murit înecat în staţiunea Jupiter

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Carmen Şerbănescu, trupul tânărului a adus la mal de valuri sâmbătă, în jurul orei 18.00.

Corpul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru necropsie, iar poliţiştii fac cercetări în acest caz, a precizat sursa citată.

Carmen Şerbănescu a mai spus că acesta era dat dispărut de vineri.

Cristian Georgescu, în vârstă de 29 de ani, era inginer IT şi component al naţionalei de fobal a artiştilor.

Unul dintre colegii acestuia de la Naţionala Artiştilor, solistul formaţiei Alb şi Negru, Kamara, a declarat pentru MEDIAFAX că tânărul a fost lovit de un val puternic, a plutit pe apă câtva timp, însă salvamarii nu au putut ajunge la el.

"L-au găsit. Avem oameni acolo. (…) Incidentul s-a întâmplat ieri (n.r. - vineri), l-a lovit un val, a plutit, erau valuri foarte puternice, iar salvamarii nu au putut ajunge la el", a spus Kamara.

Turiştii aflaţi pe litoral în această perioadă nu au voie să se scalde în Marea Negră din cauza valurilor mari, ca urmare a vântului puternic, salvamarii arborând în acest sens steagul roşu.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici