Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe DN 7, în Argeş

Un tir încărcat cu 150 de porci s-a răsturnat, miercuri, pe DN 7, în localitatea Linteşti din judeţul Argeş, iar o parte dintre animale au ajuns pe şosea şi într-o râpă.

365 afișări
Imaginea articolului Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe DN 7, în Argeş

Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe DN 7, în Argeş (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax foto)

Autotrenul circula dinspre Piteşti spre Râmnicu Vâlcea, pe DN 7, iar în localitatea argeşeană Linteşti şoferul a pierdut controlul volanului, maşina răsturnându-se.

La faţa locului au ajuns imediat poliţişti, pompieri, angajaţi ai firmei transportatoare şi un medic veterinar.

"Şoferul, care a scăpat nevătămat în urma accidentului, spune că tirul a intrat în balans din cauza unor probleme tehniceşi s-a răsturnat", a declarat agent şef principal Cristian Stroe de la Poliţia Rutieră Argeş.

În urma accidentului, un compartiment al tirului a fost avariat, iar câteva zeci de animale au ajuns pe şosea şi într-o râpă de pe marginea drumului, porcii fiind adunaţi de către angajaţii firmei transportatoare, ajutaţi de pompieri şi de localnici.

"Duceam porcii la un abator din Râmnicu Vâlcea pentru sacrificare. Sunt animale verificare sanitar-veterinar, avem asigurare la marfă, avem asigurare şi la maşină, totul este în regulă. Am avut probleme tehnice, maşina a intrat în balans şi s-a răsturnat, cred că mi s-a spart perna de aer", a declarat şoferul.

Porcii au fost încărcaţi în alt tir, în timp ce o macara ajunsă la faţa locului urmează să repună pe roţi maşina răsturnată.

La ora transmiterii acestei ştiri, din cauza tirului răsturnat traficul în zonă se desfăşoara îngreunat, pe un singur fir al unui sens de deplasare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici