Video Valentin Popa, viitorul ministru al Educaţiei, despre plagiate: Nici legea nu prevede clar unde să pui ghilimele; este păcat să scoatem în evidenţă elemente nu atât de importante/ DISCURSUL său, cu greşeli şi după audiere

Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, spune că se discută prea mult despre plagiate fiind umbrite astfel valorile învăţământului românesc, în condiţiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele.

3862 afişări

"Am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat cu umbrim valorile învăţământului prin scoaterea în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, precum cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre de 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate", a declarat Valentin Popa, după audierea din comisia parlamentară, unde a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Educaţiei.

Popa spune ccă nici legea nu este foarte clare în domeniul plagiatelor.

"Nici legea după care ar trebui sa îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deşi azi cercetătorii noştri aşa fac. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lăngă text", a mai spus ministrul propus al Educaţiei.

Discursul lui Popa, cu greşeli şi după audiere. Popa: Se întâmplă când vorbeşti din pasiune

 Ministrul propus pentru Educaţie, Valentin Popa, avizat favorabil în comisia de specialitate din Parlament, a făcut greşeli gramaticale şi după audiere, precizând că el, la universitate, nu poate amenaja nicio sală în mai puţin de un an "datorită" procedurilor foarte greoaie.

"Este revoltător ( faptul că multe dintre şcoli au toalete în curte -n.r.). Avem mai puţine decât acum câţiva ani. Este absolut trist", a declarat Popa, la ieşirea de la comisie.

Solicitat să comenteze de ce timp de doi ani de zile au fost modernizate atât de puţine unităţi şcolare, ministrul propus la Educaţie a răspuns: "Resursele financiare bugetare pentru aşa ceva nu ne ajută să facem...Sunt planificaţi (banii- n.r.). De exemplu, la mine la universitate nu pot să fac nici măcar amenajarea unei săli într-un timp mai scurt de un an datorită procedurilor foarte greoaie".

Referitor la greşelile făcute, de exemplu folosirea greşită a lui "datorită" în loc de "din cauză", Valentin Popa a explicat, ulterior, că atunci "când ai emoţii şi când vorbeşti cu pasiune, se întâmplă".

Întrebat ce mesaj are pentru elevi, ministrul propus la Educaţie a spus că le doreşte să vorbească cât mai bine limba română.

Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a apărut şi într-o înregistrare făcând mai multe greşeli gramaticale şi spunând, printre altele, ”pamblică”.

Luni, în cadrul audierilor din Parlament, el a explicat că este vorba de un regionalism din Moldova.

"În ceea ce priveşte cuvântul «pamblică», în Moldova se foloseşte acest cuvânt, este un regionalism. Întotdeauna am vorbit aşa şi sunt mândru că sunt bucovinean şi voi folosi în continuare aceste regionalisme. Chiar dacă aici în Bucureşti am fost privit cu zâmbete", a declarat Valentin Popa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EDUCATIE ,
PLAGIATE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.