Validarea listei membrilor CSM, contestată la Curtea Constituţională

Curtea Constituţională judecă, în 19 ianuarie, contestaţia a 30 de senatori PDL privind validarea listei membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi de judecători şi procurori pentru un mandat de şase ani, începând cu 2011.

81 afișări
Imaginea articolului Validarea listei membrilor CSM, contestată la Curtea Constituţională

Validarea listei membrilor CSM, contestată la Curtea Constituţională (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

În 22 decembrie 2010, Plenul Senatului a validat lista celor 11 membri nou aleşi în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), decizia fiind luată cu 64 de voturi "pentru" şi 60 "împotrivă".

Senatorii s-au exprimat prin vot secret, cu bile, cu privire la validarea listei noilor membri CSM. Din totalul de 137 de senatori, au fost prezenţi la şedinţă 124.

În timpul dezbaterilor, PDL a anunţat, prin Cristian Rădulescu, liderul de grup, că se pronunţă pentru invalidarea listei.

Concret, PDL a susţinut faptul că judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea - aleşi pentru un mandat de şase ani în urma aleşilor în 2004 (în condiţiile legii de atunci) şi desemnaţi pentru un alt mandat la alegerile din 2010 - nu mai pot exercita un alt mandat.

Legea 317/2004 privind CSM a fost modificată în 2005 prin pachetul legislativ promovat de Monica Macovei - actual europarlamentar PDL -, astfel că prin articolul 51, alineatul (1), s-a statuat că "durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii".

Constituţia prevede, la articolul 133, că "durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani". Constituţia nu face referire la imposibilitatea reînnoirii sau prelungirii mandatului de membrie al CSM.

În 22 decembrie 2010, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a propus, la începutul dezbaterilor, ca Senatul să se pronunţe prin vot doar asupra unei părţi din lista transmisă de CSM, care cuprinde numele magistraţilor care, în opinia democrat-liberali, îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

El a spus că trei dintre magistraţi au un mandat în completare, iar mandatele lor nu au fost transmise Senatului pentru validare, existând în cazul acestora o prelungire din oficiu a mandatului.

"Nu dorim să validăm prin votul nostru o asemenea situaţie", a subliniat Rădulescu. Democrat-liberalul a propus plenului Senatului să se facă "o validare parţială" a listei, prin care să fie validaţi doar opt din cei 11 magistraţi.

Propunerea ca senatorii să facă o validare parţială a listei nu a fost supusă la vot de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, după ce senatorii opoziţiei l-au avertizat pe Geoană că astfel ar încălca legea.

Senatorul PSD Ioan Chelaru a subliniat că Senatul este chemat să valideze sau să nu valideze lista de magistraţi înaintată de CSM.

El a spus că senatorii nu pot să cenzureze voinţa magistraţilor şi că orice intervenţie în conţinutul listei ar reprezenta o ingerinţă crasă a Legislativului în treburile unei alte puteri a statului.

"Vom vota lista aşa cum ea ne-a fost trimisă de magistraţii acestei ţări", a subliniat senatorul PSD.

Vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), care a precizat că vorbeşte în numele grupului său parlamentar, a menţionat că ar fi o chestiune inacceptabilă dacă Senatului României ar încălca prevederile legale şi să intervină în alcătuirea listei de magistraţi.

"Sutem gata să dăm un vot favorabil pentru validarea listei propuse de CSM", a anunţat liberalul.

El a subliniat că dacă, ulterior, se va constata, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, că în cazul vreunuia dintre viitorii membri CSM va exista o situaţie de incompatibilitate, în acest caz va putea funcţiona procedura revocării individuale.

Meleşcanu a arătat că, dacă există probleme cu unele nume de pe listă, nu este sarcina senatorilor să se implice în activitatea puterii judecătoreşti, iar Senatul să decidă "ce e bine şi ce e rău".

La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a spus că personal nu poate să îşi dea girul pentru o ciopărţire a listei de magistaraţi "pe preferinţe politice" deoarece acesta ar fi un abuz procedural.

În 23 decembrie, treizeci de senatori PDL au reclamat, la Curtea Constituţională, neconstituţionalitatea Hotărârii numărul 43 a Senatului privind validarea celor 11 membri aleşi în urma scrutinului pentru desemnarea noilor membri ai CSM.

Curtea a cerut CSM să comunice informaţiile privind îndeplinirea condiţiilor de legalitate a membrilor Consiliului aleşi pentru următorul mandat.

Preşedintele CSM, Florica Bejinaru, susţinea într-o declaraţie publică, faptul că membrii CSM sunt aleşi prin vot direct şi liber exprimat de către judecătorii şi procurorii sistemului judiciar a căror opţiune electorală trebuie respectată de către toate autorităţile statului.

Florica Bejinaru a susţinut că au existat filtre independente de Consiliul Superior al Magistraturii prevăzute de lege în ceea ce priveşte alegerile pentru funcţia de membri în Consiliu.

Bejinaru a indicat comitetele electorale locale şi Comitetul Electoral Permanent care au avut rolul de a verifica legalitatea candidaturilor depuse.

"Nu CSM analizează candidaturile depuse", a precizat Bejinaru.

În urma scrutinului pentru alegerile CSM din 1 noiembrie, au fost aleşi candidaţi din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: judecător Lidia Bărbulescu - 69 voturi, iar judecător Mircea Bucurel Aron - 62 voturi. Judecătorii aleşi din partea curţilor de apel sunt: judecător Dan Lupaşcu - 461 voturi; judecător Alexandru Şerban - 383 voturi; judecător Nicolae Horaţius Dumbravă - 313 voturi, iar din partea tribunalelor: judecător Adrian Toni Neacşu - 331 voturi.

Din partea judecătoriilor au fost aleşi, după al doilea tur de scrutin din 5 noiembrie, Marius Tudose Badea de la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti - 1.144 voturi şi Cristi Vasilică Danileţ de la Judecătoria Oradea - 941. Din primul tur, a fost ales din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel procurorul George Bălan - 90 voturi; din partea parchetelor de pe lângă tribunale procurorul Oana Schmidt Haineală - 153, iar din partea parchetelor de pe lângă judecătorii procuror Dan Nicolae Chiujdea - 607 voturi.

Urmare a contestaţiei judecătoarei Dana Gârbovan, de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bucureşti a decis, în 3 decembrie, să anuleze Hotărârile nr. 1/06.08.2010 (în parte) şi nr. 2/24.08.2010 ale Comitetului Electoral Central al Curţii de Apel Bucureşti şi a obligat Curtea de Apel Bucureşti să emită o nouă hotărâre prin care "să modifice Hotărârea nr. 1/06.08.2010 în sensul respingerii candidaturii judecătorului Dan Lupaşcu, pentru alegerea în funcţia de membru al CSM". Sentinţa a fost atacată cu recurs.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici