Vânătoarea de la Balc a început, urmând să se desfăşoare pe parcursul a două zile

Vânătoarea de la Balc, din judeţul Bihor, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, a început sâmbătă dimineaţă, evenimentul desfăşurându-se pe parcursul a două zile, iar, la final, carnea mistreţilor care vor fi împuşcaţi va fi donată unor orfelinate şi cămine de bătrâni.

825 afișări
Imaginea articolului Vânătoarea de la Balc a început, urmând să se desfăşoare pe parcursul a două zile

Vânătoarea de la Balc a început, urmând să se desfăşoare pe parcursul a două zile (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Gonaci din rândul localnicilor şi vânători s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe fondul de vânătoare, unde li s-a făcut un instructaj. Vânătoarea de mistreţi se va desfăşura pe parcursul a două goane.

Doi medici de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor se află pe domeniul de vânătoare de la Balc, pentru a face analize mistreţilor care vor fi împuşcaţi.

Vânătoarea a început. Noi avem acolo o echipă de doi medici care recoltează probe şi le va analiza, împreună cu medicul concesionar din Balc, care are contract cu asociaţia de vânătoare a domnului Ţiriac”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Remus Moţoc.

Conform tradiţiei, participanţii la vânătoare vor participa, sâmbătă seară, la o petrecere cu mâncare tradiţională românească.

Duminică, în ultima zi a vânătorii, este programată o singură goană, iar după prânz invitaţii lui Ion Ţiriac vor pleca.

Omul de afaceri Ion Ţiriac şi invitaţii acestuia au aterizat, în cursul zilei de vineri, pe Aeroportul Oradea. Iniţial, era programat ca aceştia să aterizeze la Debreţin, în Ungaria, însă din cauza condiţiilor meteo s-a ales aeroportul orădean.

Deşi vânătoarea de la Balc a avut loc, în ultimii nouă ani, în luna ianuarie, acum Ion Ţiriac a devansat data organizării evenimentului, o explicaţie putând fi aceea că în 2015 expiră contracul de concesiune pe care omul de afaceri îl are pentru domeniul cinegetic. Domeniul de la Balc se întinde pe 150 de hectare, fiind concesionat de Ion Ţiriac în anul 2002.

În ianuarie 2014, la vânătoare au participat prinţul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche - proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, Frantz Rauch - producător de sucuri naturale din Europa, Klaus Mangold - fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Siegfried Wolf - cel care a revigorat industria auto din Rusia, lucrând împreună cu Vladimir Putin.

Prima vânătoare de la Balc a avut loc în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici