Vaslui: Copil de doi ani în comă alcoolică şi cu hipotermie după ce a fost lăsat nesupravegheat

Un copil în vârstă de doi ani din localitatea vasluiană Mirceşti a ajuns la spital în comă alcoolică şi cu hipotermie, după ce a fost lăsat singur de părinţi într-o casă neîncălzită şi cu două căni de vin pe masă pe care băieţelul le-a băut.

149 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Copil de doi ani în comă alcoolică şi cu hipotermie după ce a fost lăsat nesupravegheat

Vaslui: Copil de doi ani în comă alcoolică şi cu hipotermie după ce a fost lăsat nesupravegheat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, copilul a fost lăsat singur în casă de către părinţi marţi seară, aceştia uitând pe masă şi două căni cu vin.

Rămas nesupravegheat, băieţelul a băut tot vinul din căni, intrând în comă alcoolică. După trei ore părinţii au revenit acasă, găsind copilul dormind profund şi cu temperatura corpului scăzută, fără a reuşi să-l trezească.

Speriaţi, aceştia au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe.

"Când am ajuns la locul solicitării, copilul se afla în comă alcoolică şi cu hipotermie, temperatura corpului fiind de 34 de grade Celsius. Este clar că băieţelul a fost neglijat de părinţi, în condiţiile în care a fost lăsat singur într-o casă neîncălzită şi cu două căni cu vin pe masă. Important este că am reuşit să-l salvăm pe copil, până la spital acesta fiind stabilizat", a declarat, miercuri, medicul de gardă din cadrul SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Stabilizat de către medicul de pe ambulanţă, copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde va mai rămâne o perioadă sub tratament şi supraveghere medicală pentru a fi evitate orice riscuri ce pot apărea în astfel de cazuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici