Vier Pfoten susţine că este mai ieftină metoda sterilizării decât eutanasierea câinilor

Reprezentanţii Vier Pfoten susţin că singura soluţie pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân este controlul reproducerii şi se opun propunerii de eutanasiere, metodă pe care o apreciază costisitoare şi inumană.

Vier Pfoten susţine că este mai ieftină metoda sterilizării decât eutanasierea câinilor

Referitor la metoda controlului reproducerii, Vier Pfoten susţine că aceasta este una lentă, cu efecte care nu se văd instantaneu, dar care este singura viabilă şi avanatajoasă.

Reprezentanţii organizaţiei precizează, într-un comunicat remis, miercuri, că sterilizarea unui câine de talie medie costă aproximativ 20 euro (12 euro medicamentele şi materiale utilizate) şi 8 euro regia.

În schimb, eutanasia unui câine costă 62 de euro.

Organizaţia susţine că în România nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor.

"Statistica arată că în Bucureşti, în anul 2001 erau 90.000 de câini. În perioada 2001- 2007 Administraţia pentru Supravegherea Animalelor - Bucureşti a raportat capturarea şi eutanasia a 108.000 câini dintre care 80% au fost eutanasiaţi, iar 20% revendicaţi. O altă statistică dată publicităţii de către aceeaşi administraţie arată că între 2001-2007 inclusiv, cifra exactă a fost de 144.339 câini eutanasiaţi. Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasia unui câine s-au cheltuit peste 60 euro în timp ce o sterilizare costă 20 euro", arată organizaţia.

Aceasta precizează că numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, recomandă aplicarea unui program de control al reproducţiei şi nu adoptarea unei soluţtii "radicale, inumane, scumpe şi total ineficiente".

"Este regretabil că în România, singura soluţie găsită de autorităţi este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste rapoarte există de foarte mulţi ani, iar autorităţile au fost informate de către diverse organizaţii internaţionale de protecţia animalelor cu privire la metoda sterilizării masive, ba mai mult decât atât, aceste organizaţii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizări gratuite şi punerea la dispoziţia autorităţilor de personal specializat în vederea demarării unui amplu program de control al reproducţiei canine".

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, marţi, că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.



comentează şi tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
ONG ,
CÂINI ,
Vier Pfoten ,
sterilizare ,
eutanasiere
COMENTARII
  • Pay back time 15 iun 2011

    http://dogsinthenews.com/issues/0105/articles/010510b.htm

  • gabriela 30 apr 2010

    Acest om cu suflet de fiara, crede ca functia pe care o are ii poate permite sa se joace de-a Dumnezeu si sa decida cine sa traiasca si cine nu dintre caini.Au dreptul la viata toti cainii si singura solutie este sterilizarea lor.Este atat de greu sa fiti uman domnule prefect si voi toti cei care doriti moartea acestor animalute nevinovate ca sunt pe strazi nu sunteti in stare nici sa iubiti oamenii dar apoi cainii.Se simte asta din aroganta cu care vorbiti la adresa iubitorilor de animale.

  • timisoara 30 apr 2010

    iubitorii de animale nu pot adopta in 7 zile caini pe care autoritatile cu buna stiinta i-au inmultit in 20 ani.Daca nu mai vrem caini pe strada,singura solutie e sa-i castram,altfel puteti ucide inca 100 de ani de acum incolo si tot sute de mii de caini vom avea,iar edilii nostri se vor imbogati tot mai mult.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa