Vîntu: Ghiţă mi-a spus că vrea un loc la masa de joc, a cerut susţinere pentru Ponta la preşedinţie

Sorin Ovidiu Vîntu a declarat în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului 5 că Sebastian Ghiţă i-ar fi spus că nu este interesat de activitatea editorială, ci că vrea să finanţeze Realitatea, fiind interesat de "un loc la masa de joc" şi a cerut susţinere pentru Victor Ponta la preşedinţie.

Vîntu: Ghiţă mi-a spus că vrea un loc la masa de joc, a cerut susţinere pentru Ponta la preşedinţie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Vîntu a declarat că a aflat acest punct de vedere al lui Sebastian Ghiţă într-o discuţie la care au participat şi Sorin Enache, Sorin Feciu şi Dragoş Nedelcu.

"L-am întrebat pe dl. Ghiţă ce vrea, mi-a spus că vrea un loc la masa de joc, că nu-l interesează din punct de vedere editorial, că vrea să finanţeze Realitatea TV pentru a pune capăt problemelor financiare ale acesteia, dorind în schimb un contract de management pe cinci ani şi susţinerea pentru preşedinţie a lui V. Ponta. Această susţinere urma să o realizeze el prin intermediul postului. I-am spus că nu am nimic împotrivă, dar că din punct de vedere editorial nimeni nu poate controla în întregime o instituţie media. El mi-a spus că măcar încearcă să-i vândă această iluzie lui V. Ponta", a spus Vîntu în declaraţia dată la instanţă şi obţinută de MEDIAFAX.

El a adăugat că în urma aceste discuţii a fost încheiat un contract de management în octombrie 2010 şi care prevede relaţiile dintre manager şi societate şi dintre acesta şi membrii Consiliului de Administraţie.

În perioada octombrie - decembrie relaţiile au decurs normal Ghiţă a finanţat postul, iar salariile au fost plătite la timp. Din ianuarie însă situaţia s-a schimbat iar Ghiţă i-ar fi propus lui Vîntu să însceneze o relaţie de duşmănie între ei pentru a obţine contracte, a spus Vîntu la Judecătoria Sectorului 5.

De asemenea, Vîntu l-a acuzat pe Sebastian Ghiţă că în februarie a falsificat semnătura directorului general al postului, Sorin Enache, înaintând către Coresi - proprietarul spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea Realitatea - o serie de acte false privind renunţarea la acel spaţiu. Vîntu a spus că atunci când i-a cerut explicaţii lui Ghiţă, acesta a negat falsul, spunând că sunt măsuri economice obligatorii şi că Asesoft este un debitor mai solvabil.

Pe de altă parte, Ghiţă i-ar fi spus lui Vîntu că a reuşit să ajungă la Traian Băsescu prin intermediul lui Valeriu Turcan pentru deblocarea unor contracte, dar că acesta din urmă şi-a exprimat neîncrederea faţă de relaţia de duşmănie dintre Ghiţă şi Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu a adăugat că, pentru a demonstra lui Băsescu relaţia de duşmănie dintre ei, Ghiţă i-ar fi spus că a trebuit să-i facă pe plac acestuia şi să-i dea afară pe Oana Stancu şi pe Adrian Ursu, care avuseseră o campanie agresivă împotriva Elenei Udrea.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
VÎNTU ,
GHIŢĂ ,
ponta
COMENTARII
  • Misu 27 apr 2011

    Deci sa inteleg ca Adrian Ursu si Oana au fost dati afara la presiunea lui traian basescu? Atunci care mai este diferenta intre regimul comunist care era prezentat ca un regim odios, slugarnic fata de Ceausescu, care lasa oamenii pe drum daca nu erau loiali comunistilor si regimul actual care face presiuni…

  • zorro 27 apr 2011

    Adica de Paste au bilet de voie sa faca ce doresc, ca oamenii cu bun simt nu isi permit sa fie vigilenti. Cred ca asta e definitia decaderii in Romania atunci.

  • mizerie 24 apr 2011

    MIZERIE!

    Taceti macar de Paste! Nu mai aveti nimic sfant pe lumea asta!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa