Vlad Voiculescu, despre vaccinarea peste rând de la Buftea: E un cântec „Şi seara, şi dimineaţa”

  • Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat că i se pare frustrant faptul că o persoană eligibilă nu se poate programa la vaccinare
  • La Spitalul din Buftea cu dozele rămase se vaccinează oricine, astfel că acolo se va face un control.
1762 afișări
Imaginea articolului Vlad Voiculescu, despre vaccinarea peste rând de la Buftea: E un cântec „Şi seara, şi dimineaţa”

Vlad Voiculescu, despre vaccinarea peste rând de la Buftea: E un cântec „Şi seara, şi dimineaţa”

Întrebat despre situaţia de la Spitalul din Buftea, acolo unde sunt chemaţi oameni la vaccinare, „că poate mai rămân doze mai târziu”, Vlad Voiculescu a răspuns nervos: „Cred că era un cântec: <Şi seara, şi dimineaţa>”.

„Este frustrant. E frustrant pentru mine auzind, citind zeci, sute de mesaje de la oameni care nu se pot programa..., mi se pare frustrant. Dacă rămân doze de vaccin, atunci acestea trebuie să meargă către persoane care sunt eligibile în etapa a doua. Şi aceste persoane nu sunt foarte greu de găsit, există centre de vârstnici, există inclusiv instituţii locale de personal esenţial care poate fi invitat la vaccinare, sunt oameni care pot fi invitaţi să se înscrie pe o listă la nivelul centrului respectiv”, a spus ministrul Sănătăţii.

Vorbind despre spitalul din Buftea, Voiculescu a spus că dacă rămân doze vaccinarea poate fi făcută altfel decât spunându-i oricărui om „veniţi să vă vaccinaţi că poate ne rămân mai târziu nişte doze”.

„Cred că fiecare doză e important să meargă către o persoană care poate fi salvată de doza respectivă. Eu nu pot să îmi explic, omeneşte vorbind, cum anumiţi oameni sunt atât de relaxaţi în legătură cu asta. (...) Cunoaştem situaţia din Buftea şi DSP de acolo a fost deja contactată”, a mai spus Voiculescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici