VREME rece şi instabilă în următoarele două zile: Ce temperaturi vor fi luni şi marţi în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi răcoroasă luni şi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor şi, pe arii extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Excepţie va face sud-vestul ţării, unde înnorările vor fi temporare şi ploile se vor semnala local, mai ales la deal, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

6396 afișări
Imaginea articolului VREME rece şi instabilă în următoarele două zile: Ce temperaturi vor fi luni şi marţi în ţară şi în Bucureşti

Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi punctiform 15...20 l/mp, îndeosebi la munte. Vântul va avea intensificări izolate, în special în sud-vest şi la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17...18 grade în nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele deluroase din restul teritoriului şi 24...25 de grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade.

Marţi, cerul va avea înnorări accentuate şi va ploua pe arii relativ extinse în nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi aversele, în general slabe cantitativ, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi sud-estul ţării.

Temperaturile maxime vor cuprinse între 15...16 grade în Crişana şi Maramureş şi 26 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 şi 16 grade.

La Bucureşti, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul zilei, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 11...13 grade.

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici