VREMEA la începutul săptămânii. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

Luni, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii februarie, îndeosebi în regiunile sudice şi sud-vestice. În jumătatea de nord a ţării vor fi înnorări şi va ploua pe arii relativ extinse. În zona montană înaltă, în special în Carpaţii Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe timpul nopţii şi doar izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţe. 

1028 afișări
Imaginea articolului VREMEA la începutul săptămânii. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

VREMEA la începutul săptămânii. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, mai scăzute izolat în Moldova, dar şi uşor mai ridicate în dealurile sudice; minimele termice vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. În zonele joase din sudul şi estul teritoriului va fi ceaţă, cu caracter local în orele dimineţii, dar pe suprafeţe extinse noaptea.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade. Pe parcursul nopţii se va forma ceaţă.

MARŢI

Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an în aproape toată ţara. Cerul va avea înnorări temporare, iar în nord, în centru şi în est vor fi posibile ploi slabe, izolate. Dimineaţa şi noaptea în regiunile extracarpatice se va semnala ceaţă, care va persista peste zi în zona litoralului şi pe arii restrânse în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, izolat mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, dar şi uşor mai ridicate în sud-vest; minimele termice se vor încadra între -6...-5 grade în depresiunile intramontane şi 8...10 grade în Dealurile de Vest.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici