VREMEA rămâne geroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi la Bucureşti

Deşi valorile termice vor marca, joi, o creştere uşoară faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea, în cea mai mare parte a ţării, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

2659 afișări
Imaginea articolului VREMEA rămâne geroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi la Bucureşti

VREMEA rămâne geroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi la Bucureşti (Imagine: HEPTA)

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -12 grade în Transilvania şi -1 grad în sud-vestul teritoriului, iar cele minime de la -26...-25 de grade în depresiuni până la -5...-4 grade în Dealurile Vestice. Cerul variabil se va înnora treptat în cursul nopţii în majoritatea regiunilor, când va ninge în Crişana, Maramureş şi pe arii restrânse în Transilvania şi nordul Moldovei, în timp ce în Banat precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în a doua parte a intervalului în zona de munte. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Joi, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Temperatura maximă va fi de -8...-6 grade, iar cea minimă de -14...-12 grade, mai scăzută la periferie până în jurul valorii de -16 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului, iar vântul va sufla în general slab.

ÎN ŢARĂ:

Vineri, vremea va fi geroasă dimineaţa în sudul, estul şi centrul teritoriului, apoi valorile termice vor creşte uşor şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cădea precipitaţii în regiunile intracarpatice şi local în restul teritoriului. În Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi la munte vor predomina ninsorile, iar în celelalte zone vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei, la începutul intervalului în vest, iar pe timpul nopţii în est şi sud-est. În nord-vest şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Orientali cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 7 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 3 grade.

 

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici