VREMEA se menţine rece. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

În regiunile din jumătatea de est, vremea se va menţine rece, înnorările vor fi persistente şi pe arii restrânse va ploua; vântul va avea intensificări locale în sudul Moldovei, în Bărăgan şi în Dobrogea (în special în deltă).

3450 afișări
Imaginea articolului VREMEA se menţine rece. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

VREMEA se menţine rece. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri (Foto: Codrin Prisecaru / Mediafax Foto)

Joi,  în restul ţării, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil; va fi rece dimineaţa şi noaptea, când izolat se va semnala ceaţă, dar valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară. La nivelul întregii ţări, se vor înregistra temperaturi maxime între 12 şi 20 de grade şi minime între 3 şi 13 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 0 grade în cele ale Carpaţilor Orientali, unde poate apărea brumă. 

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine relativ rece, cu o maximă termică de 15...17 grade şi o minimă de 10...12 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. 

 

ÎN ŢARĂ:

Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât precedentele în toată ţara. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în prima parte a zilei în sud-est, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 22 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul valorii de 0 grade în cele din Carpaţii Orientali, unde se va produce brumă.  Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, pe arii restrânse în Transilvania şi în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici