Zeci de gospodării şi mai multe drumuri din Bistriţa, afectate de inundaţii după topirea gheţii

Peste 50 de gospodării din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost inundate după ce apele râurilor Someş şi Sălăuţa s-au revărsat ca urmare a topirii gheţii, fiind afectate, de asemenea, două terenuri de sport, curtea şcolii din localitatea Rebra, dar şi sute de metri de drumuri naţionale şi judeţene.

712 afișări
Imaginea articolului Zeci de gospodării şi mai multe drumuri din Bistriţa, afectate de inundaţii după topirea gheţii

Zeci de gospodării şi mai multe drumuri din Bistriţa, afectate de inundaţii după topirea gheţii

Râul Someş şi afluenţii săi, râurile Rebra şi râul Sălăuţa creează probleme sătenilor şi autorităţilor locale după ce blocuri întregi de gheaţă au pornit la vale în urma topirii zăpezii şi au blocat albia râului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe echipaje pirotehnice, pompierii din întreg judeţul şi autorităţile locale încearcă să elimine apa din curţile şi terenurile agricole ale localnicilor de pe Valea Someşului şi de pe Valea Sălăuţei.
Pirotehniştii acţionează în comuna Rebra, unde apa care a ieşit din matcă a împins gheaţa în grădinile şi curţile a 16 imobile din localitate, blocând totodată şi drumul judeţean.

“Echipajul pirotehnic acţionează pe râul Rebra unde s-a format un zăpor care se întinde pe o distanţă de 800 de metri. Pompierii de la Secţia Năsăud intervin şi ei pentru evacuarea apei cu ajutorul motopompelor. În această zonă au fost inundate 16 gospodării, curtea şcolii din localitate, două terenuri de sport şi un parc”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, plutonier major Marius Rus.

Mai multe drumuri judeţene au fost şi ele afectate de blocurile de gheaţă care s-au revărsat în şosea, însă primăriile au reuşit să intervină cu utilajele proprii şi să deblocheze accesul auto.

În continuare există probleme pe Drumul Naţional 17, între localităţile Ilva Mică şi oraşul Sângeorz-Băi, care a fost inundat sâmbătă dimineaţă şi se circulă alternativ pe o bandă, dar şi în zona localităţii Maieru, unde Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţă că traficul rutier se desfăşoară îngreunat, în urma revărsării râului Someş.

În această zonă autorităţile judeţene au cerut şi intervenţia armatei pentru a ajuta în caz de nevoie sătenii şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să deblocheze albia râului.

“Situaţia este foarte gravă. Avem un pod de gheaţă de peste 2 kilometri, Someşul fiind blocat total la ieşire din localitatea Maieru. Există o locuinţă izolată, până acum nu avem case, însă plouă întruna şi riscul creşte de la ora la alta. Nu ştim ce se va întâmpla după ce podul de gheaţă îşi va da drumul, în aval de localitate. Au venit la faţa locului autorităţile judeţene, prefectul, preşedintele CJ şi şeful Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi urmează să ajungă aici şi echipajul pirotehnic pentru a începe să detoneze podul de gheaţă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, viceprimarul comunei Maieru, Vasile Deac.

O situaţie deosebită a fost înregistrată şi în localitatea Cociu, unde o mirohidrocentrală, abia finalizată, a fost distrusă de gheţurile împinse de apele râului Someş, unul dintre autoturismele companiei fiind şi el înghiţit de ape.

În total, peste 50 de gospodării din Telcişor, Zagra, Parva, Rebra şi Valea Mare au fost inundate.

Bistriţa-Năsăud este în sub avertizare cod portocaliu de inundaţii până duminică la ora 16.00, emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici