Adrian Mutu a petrecut alături de colegii de la Fiorentina într-un club - VIDEO

Atacantul Adrian Mutu s-a întreţinut cu coechipierii săi de la Fiorentina, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din oraşul Florenţa, unde fotbaliştii formaţiei viola au decis să meargă după ce au luat cina, informează site-ul calcio.fanpage.it.

30 afișări
Imaginea articolului Adrian Mutu a petrecut alături de colegii de la Fiorentina într-un club - VIDEO

Adrian Mutu a petrecut alături de colegii de la Fiorentina într-o discotecă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Evident, spiritul de echipă este un lucru de durată şi băieţii de la Fiorentina demonstrează asta. După ce s-au întâlnit cu toţii şi au luat masa, jucătorii şi-au dat întâlnire într-un club, unde era prezent şi Adrian Mutu (care nu a participat la cină). Deşi a fost exclus din echipă, se pare că jucătorii Fiorentinei nu au uitat de el. Dorinţa de a petrece o seară liberă, fără restricţii, demonstrează, printre altele, apropierea dintre o parte a jucătorilor (este vorba de Vargas şi Santana, în special) de fotbalistul român", scrie sursa citată, care postează o înregistrare video de la petrecerea jucătorilor.

Adrian Mutu a fost exclus de curând din lotul Fiorentinei după mai multe acte de indisciplină. Fiorentina a înaintat Colegiului arbitral al ligii din Italia o cerere prin care solicită excluderea lui Adrian Mutu din echipă şi de la antrenamente până la sfârşitul anului, precum şi suspendarea integrală a salariului acestuia până în iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici