Anunţ major făcut de Tiger Woods. Va participa la prestigiosul Masters

Tiger Woods va participa la Mastersul din această săptămână şi crede că poate câştiga pentru a şasea oară, după accidentul de maşină de anul trecut, în urma căruia medicii aproape că i-au amputat piciorul drept.

95 afișări
Imaginea articolului Anunţ major făcut de Tiger Woods. Va participa la prestigiosul Masters

„Deocamdată simt că voi juca", a declarat Woods în timpul conferinţei de presă de dinaintea turneului, potrivit Reuters.

Decizia lui Woods, în vârstă de 46 de ani, care nu este străin de revenirile remarcabile, vine după ce duminică a ajuns la Augusta National.

Viitorul în golf al campion de 15 ori la turnee majore fusese pus serios sub semnul întrebării după ce a suferit răni grave într-un accident de maşină în februarie 2021.

Woods a declarat în urmă cu două luni că mai are un „drum lung de parcurs" în recuperare, dar a ţinut lumea golfului în suspans după ce a vizitat Augusta National săptămâna trecută pentru a se antrena, în timp ce numele său a rămas pe lista provizorie a concurenţilor pentru primul turneu major al anului.

În 2019, Tiger Woods a câştigat Mastersul pentru a cincea oară în carieră, la 22 de ani de la prima sa victorie la Augusta, statul Georgia. Anterior, comentatorii îl dădeau „pierdut”, după patru operaţii la spate între 2014 şi 2017.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici