Astra Giurgiu a învins West Ham United, scor 2-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa - FOTO

Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia engleză West Ham United, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.

766 afișări
Imaginea articolului Astra Giurgiu a învins West Ham United, scor 2-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa - FOTO

Astra Giurgiu a învins West Ham United, scor 2-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În tur, la Londra, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 2-2.

Joi, golurile Astrei au fost marcate de Budescu, în minutele 33 şi 36, în timp ce pentru englezi a înscris Lanzini, în minutul 3.

0-1: Lanzini a primit un balon la marginea careului mare şi l-a învins pe Lung cu un şut lângă bară.

1-1: Budescu a primit un balon în jumătatea adversă, a înaintat şi a înscris cu un şut în forţă de la 23 de metri.

2-1: William a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Budescu a marcat cu latul de la 12 metri.

Astra Giurgiu: Lung jr. - Queiros, Găman, Geraldo (Oros '19), Junior Morais - Seto, Boldrin - Enache, Teixeira (Alibec '67), William - Budescu (Lovin '84). Antrenor: Marius Şumudică.

West Ham United: Randolph - Knoyle, Jenkinson, Henry, Page (Pike '90+2) - Lanzini, Cullen, Poyet, Nolan - Lee (Brown '80), Maiga. Antrenor: Slaven Bilici.

Cartonaşe galbene: Junior Morais '37, Alibec '83, Lovin '89 / Knoyle '45, Henry '49.

Arbitri: Paolo Valeri (central) - Alessandro Giallatini, Giulio Dobosz (asistenţi) - Carmine Russo (rezervă) - toţi Italia.

Tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici