Atleta Sureyya Ayhan, suspendată pe viaţă de TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea pe viaţă a atletei turce Sureyya Ayhan, fostă campioană europeană în proba de 1.500 de metri, pentru că a fost depistată pozitiv de două ori în decursul a trei ani, se arată într-un comunicat, publicat , marţi, de TAS.

27 afișări
Imaginea articolului Atleta Sureyya Ayhan, suspendată pe viaţă de TAS

Atleta Sureyya Ayhan, suspendată pe viaţă de TAS (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

TAS a mai decis, în acelaşi caz, ridicarea suspendării antrenorului şi soţul sportivei, Yucel Kop.

Prin această decizie, TAS a admis sancţiunea impusă, în luna ianuarie, de către Federaţia Turcă de Atletism, şi a infirmat-o pe cea a Comitetului de Arbitraj pentru Sport din Turcia, un organism ataşat guvernului, care a decis să reducă pedeapsa sportivei la patru ani.

"Comisia a constatat că atletul a comis o încălcare a Codului Antidoping. Cea de-a doua încălcare, comisă în 2007, a intervenit la suficient timp după acea din 2004 şi reuneşte condiţiile necesare pentru stabilirea recidivei, pasibilă conform articolul 40.6 din regulamentul de IAAF (n.r. - Federaţiei Internaţionale de Atletism) unei suspendări pe viaţă", specifică TAS.

În schimb, TAS a decis să-l achite pe antrenorul Yucel Kop, suspendat timp de doi ani, în mai, de către Comitetul de Arbitraj pentru Sport din Turcia , considerând că "nu a existat nicio dovadă de orice încălcare din parte sa a regulamentelor IAAF privind dopajul".

Ayhan, în vârstă de 29 de ani, a fost depistată pozitiv cu ocazia unui control antidoping efectuat în luna august în Statele Unite, unde atleta se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Sportiva din Turcia a negat că ar fi folosit substanţe anabolizante în mod conştient.

În 2004, Ayhan a fost suspendată doi ani pentru că nu s-a prezentat la un control antidoping, pe când se antrena în Germania pentru Jocurile Olimpice de la Atena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici