Autocarul în care se afla echipa feminină de handbal HCM Roman s-a răsturnat pe DN 13 B

Un autocar înmatriculat în judeţul Neamţ, în care se afla echipa feminină de handbal HCM Roman, s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 13 B, la coborârea din Pasul Bucin, singura persoană rănită din cele 19 aflate în autovehicul fiind şoferul.

Autocarul în care se afla echipa feminină de handbal HCM Roman s-a răsturnat pe DN 13 B (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisar-şef Cezar Asandei, a declarat, vineri, că accidentul s-a produs în jurul orei 01.00, într-o curbă din localitatea Borzont, unde şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă şi polei.

"Şoferul autocarului nu a adaptat viteza de rulare la condiţiile de drum, a derapat şi a răsturnat vehiculul în şanțul de pe marginea DN 13 B", a precizat şeful Poliției Rutiere Harghita.

Potrivit sursei citate, după ce accidentul a fost anunţat prin 112, la Borzont s-au deplasat o ambulanţă şi o maşină de descarcerare a pompierilor.

Până la sosirea acestora, pasagerii şi soferul au reuşit să iasă din autocar printr-un geam spart, pe partea uşilor de acces.

Singura persoană rănită din cele 19 aflate în autocar a fost şoferul, care a suferit multiple fracturi costale.

Toţi pasagerii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Gheorgheni, unde au aşteptat sosirea unui alt autocar din Roman, cu care să-şi continue drumul către casă.

Echipa feminină de handbal HCM Roman se întorcea de la meciul cu HC Zalău, contând pentru etapa a XVII-a, intermediară din Liga Naţională.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
AUTOCAR HCM ROMAN ,
ACCIDENT autocar ,
accident hcm roman
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa