BAYERN - FC BARCELONA, SCOR 4-0: Reacţii după meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor

Fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Gerard Pique, a declarat, marţi seară, că jucătorii echipei Bayern Munchen au fost superiori, în meciul câştigat, cu scorul de 4-0, în manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor.

1132 afișări
Imaginea articolului BAYERN - FC BARCELONA, SCOR 4-0: Reacţii după meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor

BAYERN - FC BARCELONA, SCOR 4-0: Reacţii după meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Arbitrul nu a avut nicio influenţă. Este aproape imposibil să revenim. Trebuie să jucăm mai bine în retur şi să câştigăm pentru fanii noştri. Ei au fost mai rapizi, mai puternici, mai buni", a declarat Pique, informează as.com.

De cealaltă parte, mijlocaşul formaţiei Bayern Munchen, Franck Ribery, a declarat, marţi seară, după meciul cu FC Barcelona, scor 4-0, în manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor, că rezultatul este meritat şi că echipa sa a jucat foarte bine şi în atac şi în apărare.

"Nu am făcut nicio concesie, suntem foarte fericiţi, este un rezultat meritat. Ştiam că avem atacanţii care pot marca. Am jucat bine şi în atac şi în apărare. Ne place foarte mult să jucăm împreună şi toată lumea a alergat mult. Messi a pierdut în această seară, dar el rămâne un mare jucător", a declarat Ribery.

Formaţia Bayern Munchen a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa FC Barcelona, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Thomas Muller '25, '82, Mario Gomez '49 şi Arjen Robben '73.

Partida retur va avea loc la Barcelona, la 1 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici