BRAT: Interesul românilor pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal este în scădere

Interesul românilor pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal este în scădere, iar procentul celor interesaţi să urmărească acest sport la televizor a scăzut de la 47,7%, în 2006, la 37,8%, în 2013, informează Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

156 afișări
Imaginea articolului BRAT: Interesul românilor pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal este în scădere

BRAT: Interesul românilor pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal este în scădere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În contextul desfăşurării Cupei Mondiale FIFA 2014, Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) prezintă, într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX, cele mai recente cifre şi tendinţe despre comportamentul şi interesul românilor faţă de ştirile din fotbal şi faţă de meciurile difuzate la televizor.

Astfel, 46% dintre persoanele din mediul urban citesc în mod constant ştiri despre fotbalul românesc în ziare şi reviste, iar 43% aleg să fie la curent cu informaţiile din fotbalul internaţional, arată datele celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă (SNA) FOCUS, realizat de BRAT.

Tendinţele acoperă perioada 2006-2013, iar universul studiului este reprezentat de populaţia din mediul urban din România cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani. Marja de eroare este de +/-0,8%.

În ceea ce priveşte vizionarea meciurilor de fotbal, 20% dintre români aleg să urmărească în special meciuri de fotbal la televizor, iar 11% dintre acestea sunt femei. În acelaşi timp, 58,2% dintre români declară că urmăresc în general meciurile de fotbal de la televizor. De asemenea, 32,3% dintre români afirmă că ascultă la radio emisiuni sportive, procentul celor care le preferă altui tip de conţinut fiind de 8,6%.

Studiul mai arată că 18,3% dintre bărbaţi şi 1,7% dintre femei urmăresc în mod deosebit în ziare şi reviste subiecte legate de fotbalul internaţional. În ceea ce priveşte interesul faţă de fotbalul românesc, 24,3% dintre bărbaţi şi 1,5% dintre femei urmăresc în mod special acest subiect.

Procentul cel mai ridicat al celor care urmăresc în mod special informaţii despre fotbalul românesc, 14,9%, corespunde celor cu venituri personale de peste 2.000 de lei.

De asemenea, cel mai mare interes faţă de fotbalul românesc îl au bucureştenii - 16,1% aleg informaţiile despre fotbal în locul unui alt tip de conţinut -, urmează cei din Muntenia (15,1%) şi bănăţenii (12,7%).

Totuşi, studiul SNA (FOCUS) arată că tendinţa în ceea ce priveşte interesul pentru meciuri şi pentru informaţiile legate de fotbal înregistrează o scădere.

Doar 12,6% dintre românii din localităţile cu peste 50.000 de locuitori au plătit anul trecut pentru a vedea un meci, faţă de 18,6% în anul 2006.

Procentul celor interesaţi să urmărească fotbal la televizor a scăzut de la 47,7% în 2006 la 37,8% în 2013. De asemenea, procentul românilor care obişnuiesc să citească informaţii despre fotbal în ziare şi în reviste este de 20,4% în prezent, faţă de 33,5% în anul 2006.

BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presă scrisă, online, radio şi outdoor).

Studiul National de Audienţă FOCUS este realizat de BRAT şi reprezintă unica sursă pentru piaţa de media şi publicitate din România pentru furnizarea rezultatelor de audienţă care sunt utilizate pentru tranzacţionarea spaţiului publicitar în presa scrisă.

Studiul a fost lansat în urmă cu doisprezece ani, măsoară în prezent aproximativ 100 de titluri şi are circa 50 de beneficiari: editori, clienţi, regii şi agenţii de publicitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici